Care este viziunea PPE asupra politicii UE faţă de vecinii de la Est şi asupra Parteneriatului Estic?
Politica Europeană de Vecinătate (PEV) datează din 2003. Comisia Europeană a fixat, prin Comunicarea sa Europa mai largă, obiectivul întăririi relaţiilor dintre Uniune şi vecinii săi apropiaţi. Prin Declaraţia de la Praga asupra Parteneriatului Estic, adoptată pe 7 mai 2009, componenta estică a PEV a fost substanţial dezvoltată. Însă cu mult înainte, PPE a cerut relaţii mai apropiate şi un parteneriat mai ambiţios cu vecinii estici. Am propus, încă din 2007, introducerea unei dimensiuni parlamentare a cooperării cu partenerii estici, iniţiativă transpusă astăzi în Adunarea Parlamentară EURONEST.
Credeţi că Politica Europeană de Vecinătate, mai ales componenta sa estică, trebuie reformată pentru a se realiza împlinirea obiectivelor de sporire a prosperităţii, stabilităţii şi securităţii partenerilor UE din regiune?
Pentru a ne realiza obiectivele şi pentru a-i ajuta pe vecinii noştri estici să îşi îmbunătăţească situaţia economică, să adopte reformele necesare, ca şi pentru a garanta stabilitatea şi securitatea Europei, trebuie mai ales să mărim ajutorul financiar dedicat Parteneriatului Estic în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat.
Abordând acum cazul Moldovei, această ţară a realizat recent o schimbare proeuropeană. Care a fost implicarea PE în această perioadă de transformări pentru Moldova?
PE a fost foarte activ în această perioadă şi a trimis semnale clare de susţinere şi încurajare autorităţilor Moldovei şi cetăţenilor acesteia. Nu cu mult înainte să se producă schimbarea proeuropeană, o delegaţie ad hoc a PE a fost prezentă în Moldova pentru a analiza situaţia pe teren. Grupul PPE, reprezentat de vicepreşedintele său Marian-Jean Marinescu, s-a arătat profund preocupat de încălcările drepturilor omului. PE a