Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un senator PNL, surprins în timp ce se uita la un film pentru adulţi la dezbaterea Legii pensiilor

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Senatorul PNL Marius Nicoară a fost filmat ieri, în timpul şedinţei de plen în care se discuta Legea pensiilor, uitându-se, pe laptop, la o secvenţă dintr-un film pentru adulţi.

Senatorul de Cluj a afirmat ulterior că era vorba despre "un mail glumeţ" primit de la un coleg.

"Nu este vorba despre un film pentru adulţi, ci este vorba pur şi simplu de un mail pe care l-am primit de la un coleg, în care e vorba despre cu totul altceva. Nu are nicio legătură cu filme pentru adulţi. Este un mail glumeţ. Nu este absolut nimic acolo indecent. Este doar un masaj thailandez versus masaj american", a declarat Nicoară, la Realitatea TV.

Senatorii au suspendat aseară şedinţa în care se dezbătea Legea sistemului unitar de pensii publice, din lipsă de cvorum, după ce senatorii PSD au decis să părăsească plenul, protestând faţă de eliminarea din lege a unui amendament care fixa punctul de pensie la minimum 45% din salariul mediu brut pe economie.

Întrucât termenul de dezbatere a legii a expirat ieri, Legea sistemului unitar de pensii publice va fi adoptată tacit.

Prin procedura adoptării tacite, Legea va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor în forma propusă de Guvern, fără ca amendamentele adoptate de Comisia de muncă a Senatului sau de plen să mai fie valabile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°