În ultimul meci al etapei cu numărul 32 din Liga I, Unirea Urziceni a întâlnit în deplasare formaţia lui "Tata Jean", echipă scăpată de grijile retrogradarii. Remiza de la Bistriţa ţine pe Unirea Urziceni în lupta pentru titlu, dar şansele scad considerabil.
Mihai Stoica (manager general Unirea): "Fotbalul românesc e pe drumul cel bun. Mai sunt două etape şi se mai pot întâmpla multe. Clujul a făcut trei transferuri, iar noi am pierdut trei jucători. Asta e. Pentru noi e o mare performanţă să fi ajuns aici şi în acest an, după ceea ce am realizat în sezonul trecut!"
Marius Şumudiucă (antrenor Gloria): "Nu am jucat pentru nimeni şi nu mă interesează cine ia titlul. M-a ajutat enorm acest Moraes, care a vomitat de patru ori înainte de meci. S-a băgat sub duş şi a jucat. Dacă vor mai 3-4 jucători la Bistriţa, vom construi aici o echipă competitivă."
Jean Pădureanu (preşedinte Gloria): "În urma rezultatului am scăpat de retrogradare. Nu e adevărat că le-am dat 5.000 de euro primă. Au jucat pentru onoarea lor şi nu am auzit pe cineva din tribună să strige la final: CFR!, CFR! Cred că o să-l aduc la Bistriţa şi pe fratele lui Moraes. Îl păstrez şi pe Şumudică, iar anul viitor sper să nu mai avem emoţii până la final"
Marius Bilaşco (atacant Unirea): "Se pare că CFR-ul s-a distanţat decisiv. N-am reuşit să câştigăm la Bistriţa, dar sperăm să rămânem măcar pe locul secund până la final, loc care ne-ar asigura un loc pentru preliminariile Ligii Campionilor. E o mare performanţă pentru noi să ne batem doi ani la rând pentru campionat."
min. 94: Meciul s-a terminat. Unirea rămâne cu trei puncte în spatele CFR-ului.
min. 80: Partida se îndreaptă spre o remiză albă, care îndepărtează pe Unirea Urziceni de lidera campionatului, CFR.
min. 73: Fazele de poartă au dispărut, faulturile s-au înmulţit, tensiunea creş