Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv

Publicat in Romania Libera, marți 11 mai 2010 ·

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru dare de mită în formă continuată, potrivit Mediafax.

Şedinţa de judecată nu a fost publică, ambii inculpaţi fiind prezenţi în sală, însoţiţi de avocaţi.

După aproximativ trei ore, magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea procurorilor DNA Piteşti de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul lui Cornel Penescu şi a lui Liviu Făcăleaţă.

Decizia magistraţilor nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar recursul urmează să se judece la Curtea de Apel Piteşti.

Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă, reţinuti de către procurorii anticorupţie pentru dare de mită în formă continuată, au fost aduşi, marţi, la Tribunalul Argeş, cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile, fiind implicaţi în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă au fost reţinuţi, luni după-amiază, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de dare de mită în formă continuată.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru dare de mită în formă continuată, potrivit Mediafax.

Şedinţa de judecată nu a fost publică, ambii inculpaţi fiind prezenţi în sală, însoţiţi de avocaţi.

După aproximativ trei ore, magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea procurorilor DNA Piteşti de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul lui Cornel Penescu şi a lui Liviu Făcăleaţă.

Decizia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 2 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 2 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 5 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°