Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penescu, iar după gratii!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 11 mai 2010 ·

Penescu e anchetat acum în "dosarul Serea - Martiş", în care e acuzat că a dat mită 21.000 de dolari

Eliberat sub control judicar pe 29 ianuarie 2010, după 9 luni şi jumătate de arest preventiv în urma dosarului "Mită pentru arbitri I", patronul lui FC Argeş a fost din nou reţinut, ieri.

Procurorii DNA Piteşti i-au emis lui Penescu ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după ce, în prealabil, a fost audiat de mai multe ori în legătură cu dosarul "Mită pentru arbitri II". În acest caz sînt implicaţi Ionică Serea şi Marius Martiş, arestaţi preventiv pe 30 aprilie pentru 29 de zile.

Primul e acuzat că a luat mită de la Penescu 21.000 de dolari, pentru a o favoriza pe FC Argeş în patrida cu Steaua (2-2) din campionatul trecut, iar al doilea pentru complicitate la infracţiunile de dare şi luare de mită. Tot ieri a fost reţinut şi Liviu Făcăleaţă, omul prin care Penescu livra banii arbitrilor.

Serea şi Martiş rămîn în arest

Cei doi foşti arbitri au sperat ieri că vor părăsi arestul IPJ Argeş şi vor fi cercetaţi în libertate. Tribunalul Argeş le-a respins însă ieri cererile de eliberare sub control judiciar.

"Este o măsură abuzivă, în acest caz am mai fost judecaţi şi eliberaţi! Totul se face pentru a nu putea deschide hipermarketul PIC de la Craiova"

Cornel Penescu, patron FC Argeş

6 e numărul dosarelor în care Penescu e acuzat de fapte de corupţie

Penescu e anchetat acum în "dosarul Serea - Martiş", în care e acuzat că a dat mită 21.000 de dolari

Eliberat sub control judicar pe 29 ianuarie 2010, după 9 luni şi jumătate de arest preventiv în urma dosarului "Mită pentru arbitri I", patronul lui FC Argeş a fost din nou reţinut, ieri.

Procurorii DNA Piteşti i-au emis lui Penescu ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după ce, în preala

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 12 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 10 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 7 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 12 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°