Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşit tragic pentru o tânără din Vişeu de Sus

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Angela Timiş, în vârstă de doar 19 ani, a murit după ce a căzut din balconul apartamentului fostului ei soţ, Aurel Rus (40 de ani), de la etajul patru. Moartea tinerei este, deocamdată, neelucidată.

Unii dintre vecini sunt convinşi că tânăra nu s-a sinucis, ci că ar fi fost omorâtă. „Divorţase de bărbatul ei, pentru că era un om violent şi o bătea frecvent. Nu pricep cum a ajuns să locuiască din nou la el", spune Ileana Kiss, o vecină a părinţilor fetei, din cartierul Ţipţerai, din Vişeu de Sus.

Potrivit unor localnici, Aurel Rus ar fi cunoscut în oraş ca un om cu probleme psihice, bătăuş şi pus pe harţă, mai ales atunci când bea alcool. „S-a autointitulat şef de scară la noi în bloc, ne-a obligat să plătim lucrări de branşare la o reţea proprie de apă. În plus, o teroriza şi pe biata fată, şi acum două săptămâni a chemat ambulanţa, după ce a bătut-o crunt", declară un vecin din bloc, sub protecţia anonimatului.

La rândul său, fostul soţ al Angelei neagă vehement că ar fi implicat. „Cum să-mi omor nevasta? Ea s-a aruncat din balcon. Am încercat să o opresc. A mai vrut să se arunce de trei ori noaptea trecută, a patra oară nu am ajuns la timp, să o salvez. Intrase în depresie pentru că nu rămânea însărcinată şi-şi dorea foarte mult un copil", mărturiseşte cel care, conform vecinilor, a ajuns să se bată şi cu propriul frate şi, cât timp a fost însurat cu Angela, ar fi violat mai multe tinere din Vişeu.

„Ne-a bătut pe toţi!"

Tatăl Angelei, Vasile Timiş, a aflat vestea ieri noapte, la ora 2.00. „Încă mai respira când a dus-o patrula de poliţie la urgenţa spitalului. Dar medicii nu au mai putut s-o salveze", plânge tatăl. În cursul zilei de azi, urmează să se întoarcă din Italia şi mama Angelei Timiş. „A avut deja două infarcturi, nu am avut putere şi curaj să-i spunem la telefon că Angela a murit. O aştept lângă spital

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvaţi Copiii: Vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani. Aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital/ Avertismentul experţilor

News.ro acum o ora
Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Experţii avertizează asupra riscurilor determ

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 3 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 3 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Ministrul Cseke Attila: Din aprilie, eliminăm taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară / 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, eliberate anul trecut

News.ro acum 3 ore
Ministerul Dezvoltării anunţă, vineri, că, din 7 aprilie, sunt eliminate taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară, prevederile fiind cuprinse îăntr-un ordin am ministrului Cseke Attila care a fost transmis către Monitorul Ofi

Crin Antonescu critică CNA pentru „cenzura” aplicată lui Marius Tucă. „Așa apar extremiștii, așa se rupe societatea”

Adevarul acum 25 minute
CNA a hotărât miercuri, 26 martie, eliminarea de pe platforma YouTube a unui material video cu un comentariu al jurnalistului Marius Tucă, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”.

Data la care pensionarii români vor primi ajutorul de 400 de lei: „Taloanele au fost deja tipărite”

Libertatea acum o ora
Directorul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunţat când vor primi pensionarii români ajutorul de 400 de lei, relatează Antena 3 CNN. În următoarea perioadă, pe lângă pensia cuvenită, milioane de oameni vor primi bani în plu

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum o ora
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 43 minute
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

„Bruxellesul se pregătește pentru un război”. Viktor Orban critică strategia UE privind stocarea de provizii în caz de criză

HotNews acum 41 minute
Comisia Europeană se pregătește pentru un război care „îngrozește” oamenii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la propunerea europeană ca fiecare locuință să stocheze provizii pentru 72 de ore în cazul unor posibile crize,

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum 3 ore
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°