The Wooster Group a adus la Bucureşti ultimul răcnet în materie de Hamlet aseptic - un spectacol sec, în care sângele curge doar pe plasmă şi nu stropeşte sala. Nu sunt interpretări formidabile aici. Poate pentru că actorii au înţeles că şi „Hamlet“ rămâne un joc de echipă, la fel ca fotbalul american.

„Hamlet", spectacolul trupei newyorkeze The Wooster Group, prezentat în cadrul Festivalului Shakespeare, la Bucureşti, reciclează clasicismul unei montări din 1964, cu Richard Burton în rolul principal, furnizând o demonstraţie de teatru ultratehnologizat, în care emoţia cade în plan secund.

Americanii se folosesc de instrumentele arheologiei teatrale, colectând imagini din spectacolul de acum aproape 50 de ani şi ordonându-le conform noilor criterii de receptare ale spectatorului modern.

În 1964, spectacolul de pe Broadway a fost transformat în eveniment de televiziune, într-o încercare a teatrului de a nu pierde lupta cu noua dominaţie audio-video. S-a folosit chiar de armele mai performante ale adversarului.

Filmat din 17 unghiuri diferite, „Hamletul" regizat de John Gieuld a fost difuzat în 2.000 de cinematografe din SUA - o strategie de culturalizare masivă pe termen scurt, un tratament-şoc, de doar două zile, care a avut ecouri solide şi care a primit şi un nume de botez: „teatro-film".

În actualul spectacol, jucat pentru prima oară în 2007, la New York, regizoarea Elisabeth LeCompte remasterizează vechea versiune, apelând la tehnica montajului şi la interpretările live ale actorilor. Din ruinele fostului spectacol, trupa reconstruieşte drama, ducând-o într-o nouă dimensiune. Actorii, înconjuraţi de LCD-uri pe care rulează înregistrarea din 1964, dublează în timp real vocile precursorilor, încercând să preia de la ei ştafeta valorii unui spectacol. Gesturile lor se mulează perfect pe gesturile actorilor din filmul alb-negru.

Cum