Mai exact, oamenii susţin că artistul şi-ar fi atribuit identitatea lui Dave Dave, un american în vârstă de 33 de ani din New York, căruia propriul tată i-a dat foc în 1986, şi ar fi participat chiar şi la emisiunea lui Larry King, din ziua serviciului memorial de la cimitirul Forest Lawn. Adevărul, însă, este cu totul altul. Dave Dave, născut David Rothenberg, s-a născut în Brooklyn. În 1983, pe când avea doar şase ani, propriul tată i-a dat foc, trupul micuţului fiind acoperit în proporţie de 90 la sută de răni groaznice. Mare fan Michael Jackson, Dave a ajuns să îl cunoască pe artist, care i-a deschis porţile celebrei sale ferme, Neverland, şi l-a considerat un bun prieten.
Deşi Dave, prin purtătorul său de cuvânt, avocatul Brian Oxman, a respins categoric zvonul cum că Jackson ar fi încă în viaţă, există, însă, şi persoane care cred că totul nu este decât o poveste bine pusă la punct pentru ca megastarul să fie lăsat în pace de jurnalişti şI fani insistenţi. "Nu este niciun dubiu că Michael Jackson trăieşte. Avem dovadă şi vrem ca toată lumea să ştie", scrie pe site-ul michaeljacksonhoaxforum.com, administrat de Souza, o bloggeriţă din Olanda, şi care are un milion de vizitatori zilnic. Femeia, în vârstă de 28 de ani, susţine sus şi tare că Dave, în prezent student la Drept, este, de fapt, Michael şi aduce şi câteva argumente. Unul dintre acestea ar fi că Dave seamană la voce cu Michael şi că semnele şi bandajele de pe faţă nu sunt decât o încercare a megastarului de a-şi ascunde chipul mutilat de operaţii estetice.
Mai exact, oamenii susţin că artistul şi-ar fi atribuit identitatea lui Dave Dave, un american în vârstă de 33 de ani din New York, căruia propriul tată i-a dat foc în 1986, şi ar fi participat chiar şi la emisiunea lui Larry King, din ziua serviciului memorial de la cimitirul Forest Lawn. Adevărul, însă, este cu totul altul. Dave Dav