Al. Paleologu a murit cu maxima demnitate, nu uita sa consemneze Tudorel Urian. Este semnul unei impacari cu sine a celui pe care soarta si istoria l-au aruncat in situatii nedrept de dificile, din care a iesit, in cele din urma, cu sufletul si constiinta salvate. De aceea, cred ca biografia aceasta are meritul de face dreptate unuia dintre cei mai sarmanti intelepti pe care cultura noastra i-a avut vreodata. Cu riscul de a relua citeva din idele de saptamina trecuta, aduc in discutie un caz complex, al colaborarii lui Al. Palelogu cu Securitatea. Acesta face si subiectul unei consistente si abia aparute biografii semnata de Tudrel Urianu si intitulata inspirat Vietile lui Alexandru Paleologu. Acest aspect reprezinta, de altfel, si partea cea mai interesanta a biografiei realizate de Tudorel Urian. Acesta scoate la lumina documente necunoscute din arhivele CNSAS si, mai ales, nu denatureaza lucrurile. Pune degetul pe rana atunci cind este cazul, nu triseaza si nu „romanteaza" unele fapte reprobabile. Nu merge doar pe mina "pacientului" sau, nu inventeaza scuze cusute cu ata alba, in fine, nu duce discutia in zona unui retorism eufemistic care se poarta la noi in asemenea situatii. Dar, pe de alta parte, nici nu devine un justitiar obtuz, care sa nu mai tina cont de context, care sa sacrifice nuantele si sa dea verdicte in alb si negru. De regula, aceste doua atitudini domina la noi dezbaterile publice despre vinovatie, compromis, culpa morala etc. Ei bine, in acest context, Tudorel Urian este un apolinic, un om al echilibrului. El nu ezita sa compare, de pilda, doua "solutii de supravietuire" total diferite: cea a lui Nicolae Steinhardt si cea a lui Al. Paleologu. In timp ce primul a refuzat categoric orice forma de colaborare cu oficialitatile, in timp ce a riscat si a patimit, ascunzind adevaruri evidente, doar pentru a-si menaja prietenii, autorul de mai tirziu al