Invocând birocraţia, edilii vor să elimine o serie de acte necesare obţinerii licenţei de taxi şi le înlocuiesc cu declaraţii pe propria răspundere. Sursa: CODRIN PRISECARU
Mii de taximetrişti bucureşteni circulă, în acest moment, fără licenţe şi încasează, zilnic, amenzi de la Poliţia Rutieră. Asta pentru că, invocând miile de cereri cu care au fost asaltaţi încă din luna februarie, dar şi birocraţia, edilii Capitalei se codesc să le elibereze autorizaţiile necesare.
Pentru a rezolva problema avizelor, subordonaţii primarului general, Sorin Oprescu, au întocmit şi un proiect de hotărâre de consiliu prin care intenţionează să elimine o serie de acte necesare obţinerii licenţei de taxi şi să le înlocuiască cu declaraţii pe propria răspundere.
Autorizaţii, pe principiul „jur pe roşu”
Concret, proiectul - care aştepta, aseară, un aviz din partea Consiliului General al Capitalei - prevede că şoferii care vor dori o nouă autorizaţie pentru practicarea taximetriei vor trebui să prezinte municipalităţii mai multe declaraţii pe propria răspundere.
„Din prima declaraţie ar trebui să reiasă că documentele în baza cărora au obţinut licenţa cu cinci ani în urmă nu s-au modificat. În acelaşi timp, într-o altă declaraţie pe propria răspundere, reprezentantul firmei de taxi ar trebui să menţioneze: intervalele în care a avut interdicţii de a executa servicii de transport şi motivul acestor interdicţii; baza pe care o deţine sau o închiriază pentru a asigura parcarea tuturor vehiculelor şi faptul că nu face obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară (lichidare sau faliment)”, se arată în proiectul avizat şi de Oprescu.
Pe lângă declaraţiile pe propria răspundere, care înlocuiesc cele mai importante documente din dosar, taximetriştii ar trebui să mai depună câte un certificat fiscal şi copii după: cartea de