Traian Basescu a devenit extrem de activ. S-a implicat in negocierile cu FMI, a incasat de buna voie glontul anuntarii masurilor de austeritate, s-a dus la Parlament pentru a negocia majoritatea necesara adoptarii acestor masuri, discuta cu sindicatele, patronatele si partidele politice, emite populisme gretoase.
Este clar ca presedintele incearca sa transmita un mesaj incurajator de dinamism si control, pe care Guvernul nu are cum sa-l transmita.
Este o atitudine fireasca pentru un presedinte jucator, daca nu ar veni ingrozitor de tarziu, dupa ce, din punct de vedere economic, Romania a ajuns nu la marginea prapastiei, ci cu un picior deja in aer, si daca nu ar ascunde aceeasi demolatoare lipsa de viziune.
In 2004, Traian Basescu a fortat limitele Constitutiei pentru a instala guvernul in timp util introducerii cotei unice din 2005. A fost o masura curajos de dreapta, cu efecte benefice solide asupra veniturilor bugetare si asupra mediului de afaceri. Din pacate, a fost singura astfel de masura pe care Romania a vazut-o de 5 ani si jumatate incoace.
Guvernul DA a pierdut timpul cu tensiuni subterane, iar dupa plecarea PD de la guvernare, PNL a guvernat exclusiv sub santajul PSD, cu masuri populiste si nesustenabile de stanga. Pe atunci, Traian Basescu reprezenta opozitia care acuza furibund risipa banilor publici, clientelismul politic liberal, coruptia liberalilor. Presedintele dorea, dar, nu-i asa, nu putea, se gandea electoratul de dreapta.
Si au venit alegerile din 2008, care au adus la putere PD-L, dar nu singur, ci impreuna cu PSD. In loc sa inceteze, dezmatul a continuat. Presedintele nu a avut prea multe vorbe critice, asistand mai degraba pasiv la umflarea in continuare a aparatului bugetar, la politizarea fara masura, la feudalizarea Romaniei.
S-a multumit cu cateva intepaturi. Presedi
