Dacă analizăm mai bine poveştile de insucces ale patriei noastre, vedem că, de fapt, tot ceea ce este esenţial pentru o naţiune nu funcţionează la noi. Educaţia suferă de o continuă reformită. Cum se apropie bacalaureatul, o nouă reformă se anunţă, iar bieţii elevi, şi-aşa nu prea îndrăgostiţi de carte, nu mai ştiu nici ce fiţuici să-şi mai confecţioneze. La universităţi clanurile domnesc mai ceva ca-n Ferentari. Valoarea se impune foarte greu sau deloc, relaţiile dictează. Doctoratele sunt date de profesori care ei înşişi nu ar fi în stare să le ia dacă ar fi supuşi unui examen real sau, cum se spune prin mahalalele limbii române, pe bune. Învăţătorii şi profesorii sunt continuu ameninţaţi cu reducerea salariilor, după ce fuseseră ameninţaţi cu o mărire de 50% a acestora. Diferenţele de nivel între şcolile din marile oraşe şi cele de la ţară sunt ca de la cer la pământ. Multă lume ar spune că învăţământul este cel care formează lumea, îi insuflă principiile de funcţionare a societăţii şi abilităţile necesare pentru o funcţionare corectă. Am enumerat doar câteva carenţe majore ale învăţământului românesc, vizibile cu ochiul liber. Dar ele sunt nenumărate, mult mai multe şi mari şi mai mărunte, făcând, de fapt, sistemul nefuncţionabil.
Despre sistemul sanitar ce să mai vorbim? În fiecare zi, vreun pacient care s-a dus la spital pentru vreo operaţie simplă se trezeşte grav bolnav, cu viaţa în pericol. Spitale infectate cu pioceanic sau cu alte pericole mortale pândind la orice pas se găsesc cu nemiluita în patria noastră. Doctorii neglijenţi sau nepăsători, de asemenea, nu ne lipsesc, asistentele nesimţite şi nesimţitoare la altceva decât la foşnetul bancnotelor, iarăşi, sunt cu duiumul. Sau, mă rog, destule dintre cele care nu şi-au luat lumea-n cap să muncească pe bani buni în străinătate. Dacă învăţământul formează o lume, sistemul sanitar o păstrează în v
