Zilele acestea – de când s-au anunţat tăieri masive din lefurile bugetate şi din pensii – nu prea îndeamnă la optimism. (Sunt şi eu bugetar, de!) Mă pregăteam deci să mă lamentez puţin şi să identific slăbiciunile guvenului care au contribuit la adâncirea crizei. Dar întâmplarea a făcut să fi cumpărat cu două zile înainte o carte destul de voluminoasă pe care apoi să fi început să o citesc. Lectura m-a pasionat, dar şi cutremurat. Brusc am devenit ceva mai resemnat, ba chiar, în mod egoist, m-am simţit confortabil în ţara mea – aşa cum e ea, cu cusururile ei bine ştiute. Cartea se numeşte Jurnal rusesc (Meteor Press, 2010) şi autoarea ei este Anna Politkovskaia, jurnalista de la Novaia Gazeta, asasinată de ucigaşi plătiţi acum doi ani pe scara blocului unde locuia.

Ştiam că Rusia lui Putin nu este nici Elveţia, nici Suedia, că violenţa, abuzurile, corupţia, autoritarismul sunt aici la ele acasă. Dar lectura cărţii schimbă această perspectivă încă banală pe una dramatică: judecând după cele scrise în acest jurnal (cuprinzând anii 2003-2005), Rusia de azi este pur şi simplu un stat fascist.

Anna Politkovskaia scrie clar, simplu, fără ornamente. Relatează. O sinucigaşă cu bombă se aruncă în aer în faţa unui hotel din Moscova. Capul unui turist chinez retezat de explozie stă ore în şir pe caldarâm, deoarece poliţia nu are curaj să se apropie. Mai mulţi caucazieni sunt ucişi de huligani de dreapta şi capetele lor sunt găsite în pungi de plastic. Poliţia muşamalizează cazul. La fel se muşamalizează ancheta privitoare la atacul asupra Teatrului Nord-Ost, unde teroriştii par să fi fost ucişi deliberat, iar mulţi dintre ostatici ucişi de un gaz toxic lansat de forţele speciale. Un tânăr recrut, de statură atletică şi purtând 48 la cizme, este torturat până la moarte de camarazii mai în vârstă (obicei curent în armata rusă), deoarece a refuzat să poarte cizme nu