Folosirea degetului mijlociu ca mesaj ofensator dateaza de mai bine de 2.500 de ani, în scrierile ilustrului dramaturgul grec Aristofan (I. Hr. 446 - 386 I. Hr.). In comedia „ Norii", autorul numeste acest semn „ digitus impudicus” sau „ infamus” - deget indecent - si îl descrie ca un gest jignitor, menit sa insulte. Semnul degetului mijlociu are o conotatie sexuala, caruia autorul îi atribuia o imagine falica, reprezentand organele genitale masculine. De asemenea, se crede ca mesajul îi era transmis lui Socrate, ridiculizat fervent în lucrarea sa, un stil original de a-i raspunde filosofului la toate dilemele existentiale socratice fara raspuns. Mai tarziu, la începutul primului secol, gestul era folosit pentru a distrage atentia fata de amenintarea deochiului. Simbolul trivial s-a perpetuat dupa cateva sute de ani, cand armata engleza i-a gasit acestuia un alt sens.
Una dintre cele mai populare legende spune ca în timpul Razboiului de 100 de ani dintre Franta si Anglia, armata franceza obisnuia sa tortureze arcasii englezi prin taierea degetului mijlociu, ca acestia sa nu mai poata folosi arcurile în lupta. Insa, dupa batalia de la Agincourt (anul 1415), castigata de Anglia, arcasii englezi au început sa îi ironizeze pe francezi aratandu-le degetul mijlociu, semn ca înca mai puteau trage cu arcul. Nu exista însa niciun argument sigur în ce priveste o semnificatie primordiala a degetului de la mana, însa astazi este fara îndoiala un gest dezonorant.
Utilizarea degetului cu acest scop este un gest universal valabil, însa el este gesticulat putin diferit în alte tari. Dintre toate însa, cele mai expresive reproduceri se practica în tarile orientale si Rusia. Gestul corespondent în cazul arabilor este mana întinsa si palma îndreptata în jos, cu toate degetele stranse, mai putin cel din mijloc care este îndreptat în jos. O alta versiune
