Aeronava companiei Afriqiyah Airways, prabuşită astăzi dimineaţă în apropiere de Tripoli a fost livrată către compania libiană anul trecut şi nu avea nici măcar un an de când a intrat în serviciu. Conform oficililor libieni aeronava era înregistrată 5A-ONG şi a operat primul zbor pe 8 septembrie 2009, nefiind implicată de atunci în nici un alt incident.
La bordul aeronavei care opera un zbor între Johannesburg şi Londra, ce includea o oprire la Tripoli, se aflau 94 de pasageri dintre care 64 erau olandezi şi 11 membri ai echipajului. Nu se cunosc încă naţionalităţile celorlalţi pasageri, însă BBC susţine că ceilaţi 30 sunt britanici şi libieni. Conform rapoartelor iniţiale există un singur supravieţuitor, un băieţel olandez în vârstă de 8-9 ani. Aeronava s-a prăbuşit în timpul operaţiunilor de aterizare („aproach" în limbajul de specialitate).
Conform oficilităţilor de la Tripoli condiţiile meteorologice erau excelente şi nu exclud posibilitatea ca la mijloc să fi fost vorba de o greşeală de pilotaj. În acelaşi timp, un expert britanic citat de BBC a explicat că defectarea altimetrului sau a senzorilor de viteză ar fi putut duce pilotul în eroare şi ar fi putut provoca tragedia. Vizibilitatea era excelentă de aproximati 5000-6000 de metri, iar vântul bătea cu 3,6m/secundă.
Aeronava este din aceeasi serie (Airbus 330) cu cea care opera zborul Air France 447 de la Rio de Janeiro spre Paris prabusita in oceanul Atlantic la 1 iunie anul trecut. Şi aeronava companiei franceze, numă de înregistrare F-GZCP, era destul de nouă, având aproape patru ani de operare la momentul producerii catastrofei de anul trecut. Nu există date clare referitoare la cauzale care au dust la prăbuşirea aeronavei Air France pentru că nu au fost încă recuperate cutiile negre ale avionului. Ipotezele indică că a exista o conjunctură nefavorabilă, cu condiţii de turbulenţe sever