Pe Cristian şi Valeria i-am întâlnit într-o amiază călduroasă, în partea turcească a Nicosiei, capitala Ciprului, ţara în care românii au devenit, se pare, a treia cea mai numeroasă minoritate. „Mâncăm la turci căci e mai ieftin", spune Cristian zâmbind. Sunt logodiţi şi ambii au plecat în Spania la muncă acum 5 ani, unde Cristian şi-a găsit un loc de muncă în construcţii, iar Valeria - la o discotecă. Câştigau foarte bine şi susţin că spaniolii îi iubeau pe români la început, dar mai târziu „treaba s-a stricat", cum spune Cristian. „Eu îi înţeleg pe spanioli, păi, dacă 10% din imigranţi lucrau şi restul de 90% furau, cerşeau, omorau, cum să te mai privească cu ochi buni?!" În 2008, criza a lovit Spania din plin, iar construcţiile au fost cele mai afectate. Cristian şi-a pierdut locul de muncă, Valeria câştiga şi ea mai puţin şi au fost nevoiţi să plece din Spania. S-au gândit să se întoarcă în România, numai că nici acasă nu era mai bine.

Aşa că au plecat în Irlanda, unde aveau nişte cunoştinţe şi au reuşit să se angajeze rapid, Cristian în construcţii şi Valeria la un bar. După un an însă, nu au mai rezistat. „Ne intrase frigul în oase, nu mai puteam!" S-au întors în Bucureşti, unde cu banii adunaţi peste hotare au deschis un mic magazin ce comercializa uşi metalice. „Aveam uşi cu modele de toate felurile, foarte frumoase, dar magazinul nu a mers." Era în 2009 şi criza tocmai lovea puternic România. Au închis magazinul şi au plecat iarăşi, de data aceasta în Scoţia. Acolo au muncit aproape un an, dar povestea cu gerurile irlandeze s-a repetat şi aici, aşa că s-au îndreptat spre Cipru, unde aveau nişte prieteni. Într-o săptămână, Valeria şi-a găsit de lucru ca barmaniţă într-un club de noapte, iar Cristian s-a angajat şi el, „la negru", ca vânzător într‑un magazin. Valeria câştigă 35 de euro pe zi, plus bacşişul care îi dublează venitul lunar. Sunt mândri