Chiar dacă scot maximul de puncte în ultimele două etape, ieşenii sunt la mila rezultatelor celorlalte echipe.
Indiferent dacă la mijloc a fost ghinionul sau neputinţa, Politehnica Iaşi a dat aseară cu piciorul unei ocazii cât roata carului de a scăpa de retrogradare. Cei de la FC Braşov nu ar fi fost deloc afectaţi de o înfrângere sau o victorie, ei ocupând un loc de pluton în Liga 1.
Mai mult, braşovenii nu sunt deloc prieteni cu oltenii, după ce Universitatea Craiova a pierdut în trecut un meci care a trimis pe ardeleni în al doilea eşalon fotbalistic al ţării.
Drept urmare, adversarul de ieri al lui Poli nu s-a omorât prea tare cu firea, mai puţin portarul Mincă. Deşi are cinci etape de când îi ţine loc între buturi accidentatului Dani Coman, tânărul goalkeeper nu a rupt gura târgului decât abia aseară, când a făcut meciul vieţii.
Pe lângă penalty-ul apărat în faţa lui Lucian Munteanu, Mincă a scos tot ce a prins, inclusiv două şuturi la vinclu pe care scria gol, expediate de Bujor şi Viveiros.
Exasperaţi de vâna portarului, spectatorii ieşeni au ajuns să îi ceară lui Viorel Moldovan să-l înlocuiască. Prestaţia excelentă a lui Mincă, în contrast cu jocul modest etalat de restul Braşovului, a dus cu gândul la un meci al Braşovului cu FCM Bacău din 2001, când toţi ardelenii ştiau că trebuie să trântească meciul, mai puţin regretatul portar Dossey.
Duelul dintre Bâlbă (stânga) şi Nene (dreapta) aminteşte de un meci de K1.
Cornel Buta (dreapta, în duel cu Mihai Roman), a evoluat aproape fără greşeală la primul meci din retur pentru Poli Iaşi.
Părerile de rău ale ieşenilor sunt acum tardive. „Am avut un meci ratat. La ultimele două meciuri mă aştept ca băieţii să joace mai bine pentru că în mintea multora dintre ei a intrat ideea că suntem deja retrogradaţi, deci n