* Recolta Tufeşti, Avântul Cireşu şi Victoria Traian sunt pe podium * urmează turneul play off
Cea mai mare surpriză a finalului de sezon s-a produs la Urleasca, în ultima etapă. Deşi pornea cu şansa a doua în deplasare la FC Urleasca, Avântul Mircea Vodă s-a impus la un scor greu de imaginat, 5-1, graţie reuşitelor lui Dociu (min. 2), Presadă (min. 15), Moise (min. 35), Aduducesei (min. 60). Gazdele au înscris o singură dată, prin Soare, la mijlocul primei reprize.
O altă partidă încheiată cu un scor surprinzător a fost cea de la Galbenu, unde s-au întâlnit Viitorul şi Sportul Chiscani. Oaspeţii au ratat cât pentru un campionat întreg, dar, totuşi, au marcat de două ori, prin Crăciun şi Durbacă în repriza a doua şi au plecat cu toate punctele puse în joc.
Lidera şi-a respectat blazonul şi a câştigat şi ultimul meci din retur, 4-2 în deplasare la Victoria Cazasu. Elevii lui Viorel Cosma au condus cu 2-0 la pauză, după reuşitele lui Ghioca (min. 20) şi Ioniţă (min. 40), iar în partea secundă au perforat tot de atâtea ori poarta gazdelor, prin Cazan (min. 60) şi Gologan (min. 80). În ultimele două minute ale timpului regulamentar de joc, Victoria Cazasu a redus din diferenţă prin Ştergărel şi Gavrilă.
Avântul Cireşu a realizat scorul etapei, 7-2, în deplasare la Victoria Deduleşti, iar ocupanta locului al treilea, Victoria Traian, a trecut la scor, 5-0, tot în deplasare, de Dacia Berteşti. Băndărică a deschis scorul în minutul 20, după care, pe lista marcatorilor, şi-au mai trecut numele Stoian (min. 28, 52), Iorga (min. 57) şi Adomnicăi (min. 63).
CS Făurei a câştigat cu 1-0 partida cu Unirea Măxineni, iar Voinţa Găiseanca a obţinut tei puncte la "masa verde", pentru că Tractorul Viziru s-a retras din campionat în timpul returului.
Înaintea turneului play of, ordinea primelor patru clasate este următoarea: 1 Recolt