Senatorul Cătălin Voicu, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, a construit, fără avize, în Cimitirul Bellu, un cavou peste mormintele familiei unui general erou de la Războiul de Independenţă de la 1877. „O viaţă dăruită statului român!“, scrie pe cavoul construit de Cătălin Voicu în Cimitirul Bellu. Pentru „sacrificiul” său, el a călcat pe cadavre, distrugând un monument istoric.
„Eroul" Cătălin Voicu (45 de ani) şi-a construit un monument faraonic printre eroi, printre artişti şi printre politicienii care au contribuit la făurirea statului român. Şi el este un erou. A şi scris pe propriul cavou, cu litere de-o şchioapă, că „şi-a dăruit viaţa statului român". Un om important.
Mult mai important decât generalul doctor Ioan Nicolescu Argeşanu, care a primit loc de veci în Cimitirul Bellu pentru fapte de vitejie în Războiul de Independenţă de la 1877. Peste mormintele familiei generalului Nicolescu, generalul Cătălin Voicu a construit cripta familiei sale, cu sprijinul temerarilor membri ai mafiei cimitirelor. Prin lucrările de construcţie, fără niciun aviz, a distrus un monument istoric.
A săpat în groapa altuia
În 1886, generalul doctor Ioan Nicolescu Argeşanu, luptător în Războiul de Independenţă, a primit un teren în Cimitirul Bellu cu o suprafaţă de 45 de metri. La moartea soţiei sale, generalul a ridicat un obelisc, iar pe fiecare latură a sa - câte o criptă. Anii au trecut şi fiecare dintre aceste locuri de înmormântare a fost ocupat pe rând de soţie, de general de fiul şi de fiica acestuia.
În 1950, Comitetul Provizoriu Bucureşti stabileşte că urmaşilor lui Nicolescu nu li se cuvine o suprafaţă de 45 de metri pătraţi, ci una de doar 19 metri pătraţi. Dar, deşi locul devenise liber în documente, nimeni nu s-a încumetat să umble la morminte timp de 120 de ani. Până în anul 2004, când un alt soi de general, dintr-un alt mileniu,