Expozanţii promit cele mai mici preţuri la articolele de sezon pe care le veţi putea găsi în cinci locuri din Mamaia - Pavilionul Expoziţional, Tenis Club IDU, hotelurile Doina, Victoria şi Perla.
Aproape 300 de producători şi importatori din toată ţara vor expune la Târgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte Tinimtex 2010, ediţia a 47-a, eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. „Avem o reducere a numărului firmelor participante, dar şi a preţurilor. Vor fi cele mai mici preţuri la articolele de sezon", a precizat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa.
Preţul unui sacou va porni de la 20 de lei, pijamalele de vară vor fi 25-35 de lei, iar o pereche de sandale o veţi putea achiziţiona cu sume cuprinse între 35 de lei şi 200 de lei. Cele mai multe firme participante la târg sunt din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Arad, Braşov, Suceava. „58% din populaţia României cumpără ieftin, astfel că la târguri rezistă numai cei care vin cu preţuri mici", a spus şi Ionuţ Dănuţ Jugănaru, directorul general CCINA. Târgul va fi deschis de miercuri până sâmbătă, între 10.00 şi 20.00, şi duminică între 10.00 şi 16.00, la Pavilionul Expoziţional Mamaia (confecţii textile adulţi, tricotaje, confecţii, lenjerie, articole copii, decoraţiuni interioare), Tenus Club IDU (confecţii piele şi blană), hotelurile Doina şi Victoria (încălţăminte şi marochinărie) şi Perla (confecţii textile adulţi).