Bilanţul unei neacordări de prioritate: două autoturisme lovite, un panou publicitar dărâmat şi doi pietoni loviţi
Neatenţia în sensul giratoriu era să omoare doi oameni. Luni seară, pe Calea Bucureşti, Gabriel, de 22 ani, conducea un autoturism şi a ajuns la intersecţia cu strada Poienelor, în sensul giratoriu, unde a intrat fără să se asigure. „Nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Valentin C., de 54 ani, cu care a intrat în coliziune, iar din impact autoturismul condus de Gabriel a fost proiectat pe trotuar, într-un panou publicitar, după care a lovit doi pietoni aflaţi pe trotuar”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov. Pietonii răniţi au fost transportaţi la spital. Bilanţul unei neacordări de prioritate: două autoturisme lovite, un panou publicitar dărâmat şi doi pietoni loviţi
Neatenţia în sensul giratoriu era să omoare doi oameni. Luni seară, pe Calea Bucureşti, Gabriel, de 22 ani, conducea un autoturism şi a ajuns la intersecţia cu strada Poienelor, în sensul giratoriu, unde a intrat fără să se asigure. „Nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Valentin C., de 54 ani, cu care a intrat în coliziune, iar din impact autoturismul condus de Gabriel a fost proiectat pe trotuar, într-un panou publicitar, după care a lovit doi pietoni aflaţi pe trotuar”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov. Pietonii răniţi au fost transportaţi la spital.