„Tout est bien, sortant des mains de l’Auteur des choses; tout dégénère entre les mains de l’homme.“

Émile ou de l’education, Rousseau

Titlul acestui text modest trimite, poate neîndemînatic, dar direct, la faimoasa carte a lui Alan Bloom (The closing of the American mind, 1987; în versiune românească, Criza spiritului american, Humanitas, 2006). Diagnosticul pe care Bloom îl punea sistemului american de învăţămînt în anii ’80 se potriveşte sistemului nostru actual, deşi peisajul în ansamblu şi în detalii este, evident, diferit. Principal, însă, cred că sîntem în acelaşi tip de eroare. Implicîndu-mă ca parlamentar în problemele sistemului nostru de educaţie şi studiind atent proiectul Legii Educaţiei Naţionale, care se dezbate în Cameră chiar în aceste zile, îmi dau seama că noi, acum, ca şi ei, atunci, încercăm o mare deschidere şi, de fapt, vom obţine o mare închidere. Prin reforma pe care Parlamentul o are acum pe masă spre decizie în forma noii Legi a Educaţiei Naţionale, se deschide neîndoielnic sistemul ca atare, dar se închid, foarte probabil, mintea şi sufletul elevului. Iar cauzele, în mare, nu sînt foarte diferite de ceea ce semnala Bloom în binecunoscuta-i carte.

Două dinte ideile care stau la baza actualei reforme în educaţie sînt bune în sine, dar, prin aplicare rigidă, produc efecte negative – produc, de fapt, închiderea despre care vorbeam mai sus. Mă refer la principiul relevanţei învăţămîntului şi la ideea reducerii numărului de ore, în pandant cu cea a uşurării ghiozdanului. Aceste două idei, aplicate riguros, fără nuanţe şi fără perspectivă, duc la rateul întîlnirii cu marea cultură, cu „marile cărţi“ şi la ignorarea eticii. Defectul reformei educaţiei noastre este acela că ignoră iresponsabil miza etică a educaţiei, fiind preocupată de reducerea numărului de ore şi de uşurarea ghiozdanului. Adoptîndu-se rigid principiul rel