Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţii sub două milioane lei

Publicat in Bursa, joi 13 mai 2010 ·

Lichiditatea segmentului Rasdaq de la Bursa de Valori Bucureşti a depăşi, ieri, cu greu un milion de lei (282.257 de euro), fiind susţinută de tranzacţiile cu titluri "Prospecţiuni", "Armax Gaz" şi "Minexfor" Deva.

Preţul acţiunilor "Prospecţiuni" Bucureşti (PRSN) a stagnat, ieri, la 0,27 de lei/titlu, în condiţiile unui rulaj de 286.415 de lei, după ce conducerea companiei a anunţat, pentru acest an, investiţii de 40 de milioane de lei, în principal, pentru achiziţia de tehnologie. "Prospecţiuni" are contracte ferme în 2010 cu Petrom, Amromco şi Aurelian Oil&Gas".

"Prospecţiuni" are o capitalizare bursieră de 193 milioane de lei, potrivit preţului de 0,27 lei/acţiune înregistrat în şedinţa de ieri. Compania "Tender" SA este raportată cu o deţinere de 66,68% din acţiunile PRSN, în timp ce societatea de investiţii "Muntenia" are o participaţie de puţin peste 11%. Fondul de investiţii MEI deţine 6,15% din titlurile PRSN.

Titlurile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) au consemnat o apreciere uşoară, de 0,7%, la 0,142 lei/acţiune. În total, au fost schimbate 1,91 milioane de acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,13 lei şi 0,146 de lei/acţiune. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni ARAX a fost de 271.712 de lei.

Tot ieri, au mai fost schimbate 239.145 acţiuni "Minexfor" Deva, în valoare de 240.391 de lei.

Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor cotate pe segmentul Rasdaq, a pierdut, ieri, 1,25%, depreciindu-se la 2.300,93 puncte.

Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, a consemnat, ieri, o depreciere de 1,28%, la 2.397,06 puncte, în timp ce indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a coborât cu 0,89% faţă de şedinţa anterioară la 4.593,01 puncte.

Ştefania Ciocîrlan Lichiditatea segmentului Rasdaq de la

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 54 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Dublu faţă de media europeană. În România, un un procent uriaș de copii se află în prezent în risc de sărăcie şi excluziune socială, potrivit UNICEF

HotNews acum 22 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. Copii jucându-seFoto: Pxel / Alamy / Profimedia La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie d

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vlad Gheorghe, despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu: Dacă ai urmărire penală începută, nu poţi fi candidat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, sunt nevinovaţi până la sentinţa - VIDEO definitivă”

News.ro acum 3 ore
Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candi

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°