Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Silviu Anuşca - A filmat şi fotografiat jumătate de ţară

Publicat in Adevarul, miercuri 12 mai 2010 ·

A făcut tot posibilul pentru a urma studii de specialitate la Bucureşti, dar a fost nevoit să revină acasă, unde s-a chinuit să pună în aplicare ce a învăţat.

Silviu Anuşca a început să-şi developeze singur fotografiile, când era în clasa a II-a. „Cumnatul meu mi-a inoculat această pasiune. Aveam două laboratoare foto. Îmi developam singur pozele acasă. Le am şi acum în boxă. Nu pot să mă despart de ele“, îşi aminteşte Silviu. Pasiunea pentru fotografie nu era însă singura. Silviu era atras de tot ceea ce înseamnă tehnică.

„Prin cumnatul meu şi printr-o persoană de la Întreprinderea Cinematografică Botoşani am auzit de Liceul Industrial 16 din Bucureşti, în care se studiază tot ce ţine de arta fotografică, cinematografie, sunet şi electronică“, povesteşte botoşăneanul. Şi-a dorit enorm să studieze la Bucureşti tehnicile cinematografice şi, chiar dacă a fost un singur loc pentru judeţul Botoşani, Silviu Anuşca a reuşit să promoveze examenul şi la numai 15 ani a plecat către studiourile din Buftea.

„Am stat la cămin şi am făcut Liceul de Cinematografie. Nu-mi dau seama de ce nu am rămas în Bucureşti. M-a atras Moldova. Aveam mai mari şanse acolo să profesez în domeniu, mai ales că profesorii pe care i-am avut în liceu lucrau şi pe la Buftea“, a povestit bărbatul. După liceu, nu a pierdut deloc timpul. S-a angajat chiar a doua zi după ce a revenit în Botoşani la televiziunea locală. „La ambele televiziuni la care am lucrat mi-a plăcut întotdeauna începutul. Am prins anii de pionerat la ambele. Eram toţi uniţi. Voiam să facem lucrurile să meargă şi au mers. După serviciu gaşca era aceeaşi în timpul liber. Mergeam toţi la grătar“, îşi aminteşte Silviu Anuşca.

Filmează la nunţi

După numai doi ani de televiziune a fost nevoit să plece de la postul local, însă nu s-a despărtit de pasiunea lui. Chiar dacă a lucrat în vânzări la m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 45 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 39 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°