Conservatorul şi euroscepticul David Cameron a făcut o alianţă contra naturii cu liberal-democraţii proeuropeni ai lui Nick Clegg. Cabinetul lui Cameron va include cinci liberal-democraţi, printre care liderul acestora, Nick Clegg, care va fi vicepremier.
Venirea la putere a guvernului Cameron marchează sfârşitul a 13 ani de guvernare laburistă. La 43 de ani, liderul conservator este cel mai tânăr prim-ministru al Marii Britanii din ultimele două secole.
Marea Britanie are un guvern de coaliţie condus de conservatorul David Cameron
Premierul Gordon Brown şi-a dat demisia
Noul guvern promite reducerea deficitului bugetar şi se angajează să nu cedeze noi puteri Uniunii Europene decât prin referendum. Posturile-cheie vor reveni conservatorilor. George Osborne (38 de ani) va fi cel mai tânăr ministru de Finanţe al Marii Britanii din ultimii 125 de ani.
Fostul lider conservator, William Hague, care a făcut parte şi din cabinetul lui John Major, va prelua Ministerul de Externe. Portofoliul Apărării şi cel al Internelor revin conservatorilor Liam Fox şi, respectiv, Theresa May. Liberal-democratul Vince Cable a primit funcţia de ministru pentru Afaceri şi Bănci.
Şeful de cabinet al lui Nick Clegg, liberal-democratul Danny Alexander, va fi ministru pentru Scoţia, iar un alt liberal-democrat, Chris Huhne va fi ministrul Mediului.
Programul de guvernare a rezultat din negocieri între cele două partide care au viziuni extrem de diferite. „Am făcut tot posibilul să realizăm un acord pentru a evita pericolul instabilităţii şi negocierile prelungite care au loc în orice parlament fără o majoritate. E o aliniere cu un scop pur practic, care include ce e mai bun din programul electoral al liberal-democraţilor şi cele mai importante măsuri avute în vedere de conservatori", a spus Nick Clegg.
Compromisuri în scopuri practice @