Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ressu, pictorul "ideilor mari", foarte apreciat pe piaţa artei

Publicat in Curierul, miercuri 12 mai 2010 ·

Unul dintre pictorii începutului de secol XX, a cărui artă se distinge prin particularitatea mesajului transmis şi a stilului care l-a impus în epocă, este Camil Ressu (1880-1962). Lucrările sale continuă şi astăzi să-i atragă pe colecţionari. Ultimele tranzacţii de la casele de licitaţii bucureştene l-au readus în atenţia publicului amator de artă şi a specialiştilor domeniului. Două lucrări semnate de cel pe care contemporanii îl numeau "artist al ideilor mari", şi anume uleiurile pe carton "Odihna modelului" şi "Înmormântare la ţară" (unul dintre studiile pe această temă) au fost adjudecate, primul pentru 48.000 lei, respectiv 22.000 lei. Un motiv în plus, pentru noi, de a face o scurtă incursiune în anecdotica referitoare la celebra sa compoziţie "Înmormântarea la ţară". În cartea sa, "Colecţionarul mecena Alexandru Bogdan Piteşti", Petre Oprea vorbeşte despre împrejurările în care Camil Ressu a realizat lucrarea amintită. Cunoscătorii ştiu din literatura de specialitate că Alexandru Bogdan Piteşti ( 1871-1922) a organizat, la moşia sa din satul Vlaici, judeţul Olt, primele tabere de creaţie. Aici erau invitaţi în fiecare vară pictorii şi scriitorii pe care Bogdan Piteşti îi preţuia pentru talentul lor deosebit. Graţie demersurilor făcute de marele colecţionar, Ressu a reuşit să-şi realizeze visul.

Cum a pictat "Înmormântarea la ţară"

"Până la pictarea acestei lucrări" - începe istoricul şi criticul de artă Petre Oprea, evocând acest moment surprins de pictor în volumul său de amintiri - Ressu a trecut prin multe peripeţii. Potrivit convingerii sale - "nu cred că-i este permis unui pictor de talent, şi mai cu seamă realist, să zugrăvească ţărani şi muncitori, fără a avea în faţă modelul din realitate" - s-a adresat preotului satului, rugându-l să-i pozeze împreună cu câţiva ţărani, pentru a picta o înmormântare. Răspunsul a fost un cat

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 55 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum o ora
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°