Lucrările de refacere a Centrului Istoric al Botoşaniului au ajuns la jumătatea drumului. Proiectul în valoare de nouă milioane de euro, are prevăzut ca termen de finalizare luna septembrie a anului în curs.
Renovarea Centrului Vechi trebuie finalizată în mai puţin de cinci luni, perioadă destul de scurtă. În ciuda acestui fapt, municipalitatea consideră ca se va încadra cu lucrările în termen.
„Dacă vremea va ţine cu noi, potrivit concluziilor consultanţilor, ne vom încadra în termen. Partea mai dificilă, de expertizare şi găsire a soluţiilor adecvate pentru păstrarea arhitecturii s-a rezolvat în mare parte. Mai sunt două clădiri care vor trebui demolate. Lucrările la reţeaua de apă au fost realizate în proporţie de 70%. Ne vom mişca mai repede şi vom reuşi să respectăm termenul", a spus Cătălin Alexa, viceprimar de Botoşani.
Banii pentru renovarea Centrului Istoric al Botoşaniului provin din fonduri europene (Phare) iar proiectul are în plan, pe lângă reabilitarea a 17 clădiri, refacerea infrastructurii de utilităţi, a pietonalelor adiacente şi a parcărilor.
Lucrările au început în a doua jumătate a anului 2008 şi trebuiau finalizate la finele anului trecut însă s-a solicitat o prelungire a perioadei de execuţie din cauza descoperirilor arheologice din subsolurile clădirilor.
Imobilele din Centrul Vechi, fac parte din patrimoniul naţional şi din cauza stării avansate de degradare, municipalitatea a trebuit să apeleze la experţi pentru refacerea după modelul iniţial al clădirilor.