În primele trei luni, economia a continuat să scadă.
Economia României este în continuare pe minus: în primul trimestru din 2010, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 0,3% faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, respectiv cu 2,5% raportat la primul trimestru din 2009, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Statistica a publicat miercuri numai estimările privind evoluţia economiei, însă deocamdată nu se ştie care au fost sectoarele care au mers mai prost în primul trimestru. Aceste date vor fi cunoscute luna viitoare, pe 3 iunie, când INS va prezenta şi PIB-ul pe componente.
Practic, faptul că economia scade înseamnă că afacerile firmelor sunt în continuare mici; până la urmă, consecinţele se răsfrâng şi asupra veniturilor statului, care încasează sume mai mici din taxe şi impozite. De exemplu, anul trecut, veniturile statului au fost cu 8,8 miliarde de lei mai mici faţă de 2008, ceea ce arată o scădere cu 5,4%, potrivit datelor privind execuţia bugetară pe 2009.
Cifrele anunţate ieri de Sta-tistică nu diferă foarte mult de prognoza analiştilor referitoare la evoluţia economiei româneşti, care anticipaseră anterior reducerea cu 0,5% a PIB faţă de ultimele trei luni din 2009 şi cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Mediafax.
De altfel, chiar FMI şi-a redus de două ori prognoza de creştere economică pentru acest an, de la 1,3% la 0,8% în urmă cu o lună, ajungând la 0%, estimare anunţată săptămâna aceasta, la încheierea misiunii de evaluare. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, nu exclude însă ca PIB să se contracte cu 0,5% până la sfârşitul anului. În 2009, PIB a scăzut cu 7,1% faţă de 2008, când economia României a crescut cu 7,1% comparativ cu 2007. (S.S.)
În primele trei luni, economia a continuat să scadă.
Economia României este în continuare pe minus: în primul trimestru d