Zeci de mii de morţi şi răniţi (de gloanţe şi de baionetă), mii de condamnări la moarte. La fel arestări. Osuare macabre la Timişoara, fântâni otrăvite în ţară. Oameni torturaţi îngrozitor, cu picioare legate cu sârmă şi unghii smulse de la degetele picioarelor. Alţii jupuiţi de vii. Asasinate cu arme chimice. Iradieri cu raze X. Nu sunt grozăviile vreunui război, ci câteva mostre ale zvonurilor care au circulat în decembrie 1989. Lansate fie din studiourile Televiziunii, fie de agenţiile de ştiri est-europene, difuzate pe tot mapamondul de ziariştii occidentali, minciunile i-au speriat pe români şi i-au indignat pe străini.
Cine, cum şi de ce a "intoxicat" opinia publică cu neadevăruri nu se ştie nici acum. La începutul anului 1990, era însă evident că în realitate fuseseră mai puţine victime (în jur de 1.100). Iar despre masacre şi arme neconvenţionale, nici urmă. Printre primii care au scris despre gogoriţele Revoluţiei române au fost câţiva ziarişti occidentali de stânga. Gerard de Selys, ziarist la Radio-Televiziunea belgiană de limbă franceză, a reunit contribuţiile acestora într-un volum intitulat "Mediamensonges" ("Minciuni mass-media"), apărut în 1990, la Bruxelles, tradus în România doi ani mai târziu, de Editura Scripta.
În carte, autori belgieni, olandezi şi francezi precum Anne Maesschalk (cercetător la Universitatea Liberă din Bruxelles), Thomas Cutsem (revista Contradictions), Ignacio Ramonet (redactor-şef Le Monde Diplomatique), Colette Braeckman (Le Soir), Michel Mommerency (Solidaire), Frenk van der Linden (De Tijd), Roger Job (ziarist independent), Karin Lievens (Radio Venceremos din Salvador) dezvăluie manipularea mediatică din secolul XX. Alături de alte subiecte tari (războiul rece, masacrul de la Tienanmen, crimele politice din Africa), Revoluţia română a devenit astfel un studiu de caz pentru cum poţi minţi opinia publică cu aj
