Oare ar fi bine şi sănătos să vă lăsaţi copiii să se joace cu Traian Băsescu? Să devină prieteni, să iasă împreună la pescuit, să joace cu el leapşa pe buget şi Baba-Oarba-fără-pensie? De fapt, ce s-a ales de prietenii lui de până acum? Hai să-i răsfoim puţin mapa sentimentală.

Cazul Petre Roman. Cel care l-a primit în partid, l-a primit în guvern, l-a susţinut în vremuri grele şi s-a lăsat susţinut de el până când a rămas fără partid, fără guvern şi fără susţinere.

Cazul Anghelescu. Sponsor drag, specialist în ţigarete, a cărui soţie a fost vreme de o lună consilier prezidenţial până când a început să apară poliţia şi sponsorul s-a sinucis, fără să lase în urmă remuşcări politice.

Cazul Mona Muscă. S-au jucat împreună "Ţară, ţară, vrem liberali!", a fost arma lui grea în lupta cu adversarii, cu securiştii şi cu comuniştii până când a mâncat-o lupul.

Cazul Ciorbea. S-au împrietenit, deşi el era din alt cartier, şi-au jurat credinţă, au semnat o înţelegere şi pe urmă Victor a rămas fără nici o jucărie, fără guvern, fără primărie.

Îmi amintesc toate astea acum, pentru că, iată, o altă prietenie mare, poate cea mai mare, cu Traian Băsescu se sfârşeşte rău. În ultimul an, Traian s-a spovedit a fi cel mai mare prieten al românilor care muncesc. Al pensionarilor care au muncit. Al celor de la oraşe şi al celor de la sate. Al şomerilor, despre care a spus răspicat că nu vor ajunge la zece la sută, pentru că altfel el demisionează (Era să scriu "abdică", din motive care îmi scapă). Al ţăranilor - care asigură pâinea românilor. Al militarilor care trebuie mereu respectaţi.

O bună parte din români l-au crezut şi au ieşit la joacă în plină duminică, să ştampileze pentru el, să-şi lase numărate, cu largheţe, voturile în străinătate, plini de speranţe şi de bună-credinţă.

Ei sunt angajaţii care au rămas azi fără un sfert