L-am revăzut pe Gheorghe Hagi, la Cluj, înconjurat de copii, sufocat de doritorii de autografe. Nu-l mai văzusem de câțiva ani. Ne-am adresat unul altuia cu pronume de polititețe, dar pentru că urma să-l văd și ziua următoare am constientizat că am o problemă. Cum mă adresez lui, cu ce formulă? Domule Hagi sună foarte prost, nu se poate să-i spui așa celui care te-a facut de zeci de ori să sari în sus de bucurie, să ieși pe stradă la demostrație, să bei nenumărate beri sau să te simți emoționat când se cânta tricolorul și el tinea mâna stransă pe tricoul din zona inimii, pentru a nu tremura de emoție. ”Domn” îi spun și portarului sau soferului de taxi care înjură de trei ori pe kilometru Guvernul și Parlamentul României. Nu pot să-i spun nici Gică, pentru că nu am avut norocul să copilăresc cu el sau să jucăm fotbal împreună. Cu atât ,mai puțin i-aș putea zice ”Măi, Gicane”, așa îi spun doar unii trepăduși care se laudă că sunt buni prieteni. Ar trebui poate să-i spunem Excelență căci a fost un mare maestru al domeniului său, un star, o minune.

Mi-am adus aminte că oamenii au găsit o formulă simplă: într-o țară de republicani, lui, și numai lui, i-au spus Regele. Suporterii au rezolvat-o simplu , politicienii le lăsaseră o rezervă , l-au izgonit pe rege în câteva rânduri , comuniștii, fesenistii, țăranistii sau peneliștii. Adică toți, cu sau fără frică de trecutul frumos din mintea oamenilor, s-au luptat să alunge regalitatea de mai multe ori din istoria noastră.

Regele fotbalului nostru a stat cu răbdare printre copii până a semnat ultimul tricou, carnețel sau hârtie de ciocolată recuperată în grabă. Culmea, doi bodyguarzi de la o firma din Cluj încercau să se bage în seamă, apărându-l. De cine să-l apere? De nemărginita iubire a copiilor? De tremurul discret al buzei de jos a femeilor care ar fi vrut să-l strângă în brate?

Cu un surâs venit