Demnitarii români se află zilele acestea în faţa unuia dintre cele mai importante examene naţionale. Subiectul - nesimţirea. Întrebarea - ce facem, ne lepădăm de ea sau, din contră, o sporim?

Ieri, o parte din aceşti demnitari, anume senatorii jurişti şi cei din Comisia pentru drepturile omului, au ales că mai bine ar fi să o cultive cu şi mai mult nesaţ. Alţii, cu siguranţă, au aplaudat momentul, dar nu la televizor, căci nu dă bine, ci în intimitate, cu alţi colegi, rude, prieteni, afacerişti care îi ghidonează în goana după contractele cu statul falimentar. Toate acestea s-au întâmplat ieri. Adică într-o zi în care România îşi accentua intrarea în vrie socială, prin anunţurile din minut în minut privind sacrificiile sociale care urmează de la 1 iunie. Aşa au ales respectivii parlamentari, ca într-o asemenea zi să mai aplice un uppercut Legii ANI, aflată oricum în comă constituţională. La propunerea senatorului UDMR Gyorgy Frunda, membrii celor două comisii au decis, cu majoritate de voturi, că poporul nu are dreptul să numere nici bijuteriile, nici colecţiile de artă ale demnitarilor şi ale altor categorii vizate de declararea averilor dacă aceste bunuri depăşesc 5.000 de euro. Tot la iniţiativa senatorului Frunda, aceleaşi comisii au mai decis că poporul nu are nevoie nici de comisii de cercetare a averilor, care ar fi putut funcţiona pe lângă Curţile de Apel.

Acum, se pune întrebarea cum ar putea explica împricinaţii, nu mie, nici României Libere, ci milioanelor de cetăţeni, asemenea iniţiative? Ca politician, cum poţi face acest lucru şi să consideri că rămâi credibil, dincolo de invocarea unor tocite chichiţe avocăţeşti, valabile ca praful în ochi? Cum, ca înalt demnitar şi, mai mult, ca om, îţi poţi asuma o segregare atât de cinică între tipurile de sacrificii? Pentru că, o dată cu voturile date de cele două comisii, ieri, senatorii