Solidaritatea a fost transformata, sub regimul celui de-al doilea mandat al lui Traian Basescu, dintr-un act benevol intr-o stare care poate fi impusa si, dupa, taxata. Modelul solidaritatii prezidentiale – “voi diletantilor luati o pauza, incetati cu atacurile furibunde, pentru ca solutia mea este cea mai buna pentru Romania!”
Videanu: “angajatii companiilor de la stat ar trebui sa accepte reducerea salariilor din solidaritate”. Pasul doi – Elena Udrea vrea ca aceasta solidaritate sa fie obligatorie si sa ia forma unei taxe. Nimic nu mai poate fi pus in discutie, altfel esti ingust in viziune si dusmanul fratilor tai romani. Daca critici, te opui iesirii din criza. Iar in caz de esec, TU vei fi gasit vinovat. Asa ca taci si supune-te, indura si sacrifica-te.
Sunt curios daca cineva, oricine, mai intelege ceva din ce se intampla zilele astea. Trecem si peste povestea lui Boc, premierul din umbra, care ne povestea cum din banii taiati de la salarii si pensii (pentru ca nu mai exista – dupa spusele celuilalt premier, Basescu) se vor construi autostrazi, locuinte si plati datoriile firmelor statului.
Se intrevede solutia pentru iesirea din criza – cine nu este cu noi, este impotriva noastra. Cine are dreptate? Nici nu mai conteaza. Daca nu sustinem Puterea, suntem elemente dusmanoase, “baietii veseli” ai statului, cu tendinte furibunde si iz de dezordine.
Inutil sa mai continuam. La fiecare actiune, cealalta parte raspunde cu o contr-actiune si mai puternica. Nu este o dictatura, nici pe departe, din moment ce aceste cuvinte sunt inca scrise si citite. Insa exista premisele ideale pentru nasterea uneia. Deja “dictatura luminata” a fost scoasa la incalzire. Idee cu succes la public. La cati oare?
Cei care il sustin acum, il vor apara si maine cu si mai mult patos. Ei vor deveni tot mai agresivi – in mod egal cu vehementa criticii celorlalti.
