Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul turiştilor din Sinaia a scăzut anul trecut cu 22%

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 mai 2010 ·

Numărul turiştilor din oraşul-staţiune Sinaia a scăzut anul trecut cu 22%, la aproximativ 165.000, faţă de cei peste 211.000 turişti înregistraţi în 2008, din cauza crizei economice, potrivit datelor transmise de primăria oraşului, informează NewsIn.

"Din păcate, criza economica a afectat destul de mult şi turismul. De asemenea, în anul 2009 a scăzut şi sejurul, ajungând la 2-3 zile de cazare, iar turiştii au început să selecteze mult mai atent unităţile de cazare", spun reprezentanţii Primăriei Sinaia.

Cu toate acestea, autorităţile locale spun că este îmbucurător faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă, Sinaia a fost în topul preferinţelor turiştilor atât români, cât şi străini.

"De Crăciun, locurile de cazare din staţiune au fost ocupate în proporţie de 90%, iar de Revelion 100%", potrivit informaţiilor transmise de Primăria Sinaia.

De asemenea, Sinaia şi-a planificat pentru acest an investiţii de 27,7 milioane lei, ce urmează să fie făcute în dezvoltarea domeniului schiabil, protecţia mediului, învăţământ şi tineret şi în locuinţe.

Oraşul Sinaia, aflat în judeţul Prahova, are aproximativ 12.800 locuitori.

Numărul turiştilor din oraşul-staţiune Sinaia a scăzut anul trecut cu 22%, la aproximativ 165.000, faţă de cei peste 211.000 turişti înregistraţi în 2008, din cauza crizei economice, potrivit datelor transmise de primăria oraşului, informează NewsIn.

"Din păcate, criza economica a afectat destul de mult şi turismul. De asemenea, în anul 2009 a scăzut şi sejurul, ajungând la 2-3 zile de cazare, iar turiştii au început să selecteze mult mai atent unităţile de cazare", spun reprezentanţii Primăriei Sinaia.

Cu toate acestea, autorităţile locale spun că este îmbucurător faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă, Sinaia a fost în topul preferinţelor turiştilor atât români, cât şi străini.

"De Crăciun, locurile de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 12 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 9 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°