„E un lac uriaş, nu e un zăcămînt ca oricare, vă zic eu.“ Părerea dlui Emil este fermă. Nu încape dubiu. Tatăl dlui Emil a fost învăţător, fratele lui este profesor universitar la Bucureşti, soră îi este tanti Felicia şi îl are de ginere pe Gheorghe, fiul lui nea Ion zis Parfumel. Este, carevasăzică, un stîlp al comunităţii, vorba lui este ascultată.
Temperatura este tocmai potrivită unei şuete la o bere, pe terasa magazinului, la nea Neluţă. Nu sîntem mulţi muşterii, doar vreo patru. Zic „vreo“, pentru că dl Emil bea „fără alcool“, aşa că nu se pune, rămînem trei. Tema discuţiei este proaspăta descindere în sat a unor comandouri spectaculoase de prospecţiuni geologice. Maşini puternice 4x4, walkie-talkie, uniforme. Pe portierele jeep-urilor scrie discret „Prospecţiuni“. Atît şi nimic mai mult. De la stat nu par a fi, pentru că sînt prea eficienţi. În plus, muncitorii parcă sînt de la CIA. Tăcuţi, concentraţi la treabă, rapizi, mişcări precise, disciplinaţi. De vreo lună încoace, bat dealurile în sus şi în jos, măsoară, înfig ţăruşi, iar măsoară, iar înfig ţăruşi. Personal, mor de curiozitate: ce fel de resurse or căuta, ce au găsit, ce urmează? Consătenii mei de week-end nu îmi împărtăşesc defel spiritul de iscoadă.
„Domnu’ Emil – zice Vali Baciu –, io zic că măcar să facă drumul că, dacă or găsi petrol, au nevoie de drum bun, pentru camioane, pentru utilaje.“ Vali are o turmă de capre (de aici, porecla Baciu), face o brînză excelentă şi, de curînd, a devenit legenda de sezon a satului. Scroafa lui a fătat 13 purcei! E drept că mai toţi vecinii au pus performanţa mai degrabă pe faptul că vierul utilizat a fost cel al veterinarului, ceea ce, orişicît, oferă o garanţie… Degeaba se chinuie Vali să le explice că mai e vorba şi de talentul lui de crescător de animale, că scroafa nu a fost stresată şi a putut „performa“ în linişte.
DE ACELASI AUTOR N
