Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se-ntâmplă în România: bumbac 65%, poliester 97,9%

Publicat in Curierul, joi 13 mai 2010 ·

92,28% dintre operatorii controlaţi de ANPC nu respectau compoziţia fibroasă declarată pe eticheta produsului

Inspectorii au oprit de la comercializare produse textile în cuantum de 4,4 mil. lei şi s-au aplicat amenzi de 2,12 mil. lei

Una scrie şi alta cumperi: etichetele ataşate articolelor de îmbrăcăminte sunt departe de a informa cumpărătorii asupra calităţii şi compoziţiei produselor, la majoritatea mărfurilor verificate inspectorii de la Protecţia Consumatorilor constatând deficienţe privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor textile.

În urma controalelor efectuate între 6 şi 13 aprilie, la nivel naţional, asupra a 920 operatori economici (inclusiv 16 magazine de tip outlet), inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit abateri la 849 din totalul controlat (92,28%), motiv pentru care au aplicat 680 amenzi în cuantum de 2.121.150 lei şi 257 avertismente. Totodată, s-au dispus 742 măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse textile în valoare de 4.364.538 lei.

De departe una dintre cele mai grave nereguli constatate priveşte nerespectarea compoziţiei fibroase declarată pe eticheta produsului. "Analiza probelor prelevate pentru determinarea compoziţiei fibroase a identificat că informaţiile de pe eticheta produsului erau diferite faţă de determinările rezultate din buletinele de analiză emise de CNEIP Larex Bucureşti", a comunicat ieri ANPC, exemplificând mai multe cazuri din judeţele Ilfov şi Iaşi, unde articolele de îmbrăcăminte aveau etichete pe care scria un anumit procent de bumbac, care se dovedea a fi de fapt poliester.

Printre acestea se numără cămăşile bărbăteşti SAFIR, care aveau inscripţionate o compoziţie fibroasă de 65% bumbac şi 35% poliester, care în urma analizelor s-a dovedit a fi doar 2,1% bumbac şi 97,9% poliester. În alte cazuri, pantalonii de tre

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 39 minute
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 13 minute
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Benjamin Netanyahu anunţă uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene și a adjunctului acestuia

Adevarul acum 28 minute
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat duminică uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene, Mohamad Kazemi, şi a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmit AFP şi EFE.

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 2 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Radu Miruță, despre alunecarea de teren de la cariera Tismana: „20 hectare de pădure au îngropat linia de transport cărbune T4” / „Presiune mare pe oameni să tacă”

HotNews acum 6 ore
Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că sâmbătă noapte a avut loc o alunecare de teren la cariera Tismana din Complexul Energetic Oltenia și susține că există „presiune mare pe oameni să tacă”, însă ace

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

18°/26°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/26°
lun.

12°/28°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°