Reducerea cu 25% a salariilor celor care lucrează în companii cu capital majoritar de stat este o măsură firească.
O strategie eficientă de reducere a deficitului bugetar nu avea cum să ocolească aceste „găuri negre”, în care huzuresc de o bună bucată de vreme soţii, soţiile, fiii, fiicele, amanetele politicienilor. Altfel spus: clientela politică.
România nu-şi poate permite să fie un stat social. Costurile cu aparatul bugetar sunt foarte mari. Există ţări care au limitat prin lege sumele din PIB ce pot fi cheltuite cu funcţionarea statului. România nu se numără, din păcate, printre ele. După Revoluţie, guvernele autohtone au cumpărat voturi cu ajutoare sociale, inclusiv de la cei care nu aveau nevoie să fie asistaţi.
Tot din raţiuni electorale, schemele de personal din sectorul bugetar au fost umflate, în mod iresponsabil, de aceleaşi guverne, indiferent de culoarea lor politică. Presiunea bugetară exercitată de angajaţii din companiile, regiile şi socie tăţile de stat nu poate fi ignorată de actualul guvern.
Dacă îşi propune să reducă cheltuielile bugetare „bob cu bob”- cum spunea Andreea Paul-Vass, consiliera primului-ministru - guvernul trebuie să taie costurile în toate domeniile. Dacă indemnizaţiile pentru mame nu scapă de ajustări, nu văd de ce personalul companiilor de stat ar trebui să fie discriminat pozitiv.
Economiile pe care statul le va face prin reducerea acestor salarii nu sunt de neglijat, având în vedere nivelul de salarizare destul de ridicat. De pildă, la Hidroelectrica lucrează aproximativ 5.300 de angajaţi, iar venitul mediu per angajat este de 5.020 lei. Alte exemple sunt: Romgaz - 6.050 de angajaţi/4.044 lei venit mediu, Societatea Naţională a Lignitului „Oltenia” - 8.758 de angajaţi/2.812 lei venit mediu, Compania Naţională a Huilei - 9.968 de angajaţi/3.006 lei venit mediu.
@
