Treizeci şi şapte de spectacole din 13 ţări participă, anul acesta, la Festivalul Underground de la Arad, singura manifestare din România dedicată exclusiv companiilor teatrale independente. Început pe 10 mai, festivalul se desfăşoară până pe 21, în sala Teatrului Vechi, în sala Studio a Teatrului „Ioan Slavici", la Teatrul de Marionete, la Turnul de apă, Club Flex şi Cafe - Bistrou Boeme din Arad.
Teatrul Baltazar din Budapesta, o companie ai cărei actori sunt persoane cu dizabilităţi mentale, prezintă duminică, de la ora 18.00, „Stone choice" (foto). Scrisă de Istvan Voros, piesa este povestea unei familii începând cu 1944, trecând prin cel de-al Doilea Război Mondial, până în zilele noastre. „Orizontal pe vertical", o comedie după Aldo Nicolaj, programată la ora 21.00 şi alte două spectacole vizuale întregesc programul de pe 16 mai. „Human document", prezentat la ora 16.00, aparţine grupului Psychological Art Circus din Londra. Spectacolul jucat la ora 20.00, „Red dragon" este o producţie a companiei poloneze Suka Off.
Treizeci şi şapte de spectacole din 13 ţări participă, anul acesta, la Festivalul Underground de la Arad, singura manifestare din România dedicată exclusiv companiilor teatrale independente. Început pe 10 mai, festivalul se desfăşoară până pe 21, în sala Teatrului Vechi, în sala Studio a Teatrului „Ioan Slavici", la Teatrul de Marionete, la Turnul de apă, Club Flex şi Cafe - Bistrou Boeme din Arad.
Teatrul Baltazar din Budapesta, o companie ai cărei actori sunt persoane cu dizabilităţi mentale, prezintă duminică, de la ora 18.00, „Stone choice" (foto). Scrisă de Istvan Voros, piesa este povestea unei familii începând cu 1944, trecând prin cel de-al Doilea Război Mondial, până în zilele noastre. „Orizontal pe vertical", o comedie după Aldo Nicolaj, programată la ora 21.00 şi alte două spectacole vizuale întregesc programul de pe 1