După 20 de ani de bâjbâieli am ajuns tot acolo! Era inevitabil, dar am refuzat să vedem asta.

Boală lungă, moarte sigură.

La începutul anilor '90, tinerii liberali susţineau că România nu poate izbândi decât prin terapie de şoc, tăind scurt coada câinelui. Majoritatea celorlalţi - nu doar multele partide din acele vremuri, ci şi noi, restul românilor - a luat vorba drept o glumă puţin sadică. Dar adevăratul sadism abia începea: nu numai că numita coadă a fost tăiată pe lung, în loc de transversal, dar operaţiunea s-a făcut cu încetinitorul şi cu o mână tremurândă. Mai mult, de coada măcelărită s-au agăţat pampoane şi tinichele. Un sfert de milion de angajări la stat în 2006-2008!

Acum, se încearcă recuperarea timpului irosit. Sigur că acum e şi mai dureros, bietul câine e deja epuizat de ceea ce i s-a întâmplat şi nervos pe bună dreptate.

Câteva observaţii. Unu: nimeni n-a anticipat criza mondială, ceea ce nu e o scuză pentru amânarea la nesfârşit a reformelor structurale adevărate, mai ales în perioadele de relativă prosperitate, când măsurile radicale ar fi fost mai uşor de suportat.

Doi: în urmă cu 20 de ani, orice demers nepopular, dar necesar, ar fi fost mai simplu de făcut; între timp, au intrat în vigoare legi şi contracte colective care s-ar putea să facă imposibilă aplicarea reducerilor anunţate, declanşând fie plata unor salarii compensatorii mai mari decât economia preconizată, fie o ploaie de procese.

Trei: s-ar putea ca soluţia propusă să nu fie cea mai bună, să fie chiar o tâmpenie; dar nimeni (opoziţie, sindicate) nu a venit cu o soluţie alternativă concretă (cât, de unde, cum, cu ce efecte). Patru: situaţia în care am ajuns are printre cauze tunurile din privatizare, corupţia, risipa banilor, incompetenţa, prostia, lipsa investiţiilor - toate timp de 20 de ani.

Cât despre rolul malefic, catastrofal, al actualul