● Die Welt, 3 mai 2010. De Ziua internaţională a Libertăţii presei, celebrată anual pe 3 mai sub egida UNESCO, cotidianul german Die Welt şi-a luat libertatea de a-şi provoca cititorii apărînd cu o ediţie specială: prima pagină este goală. Nici un articol, nici un titlu, nici o fotografie. Doar o singură frază scrisă cu litere mici, undeva, sub frontispiciu: „Aşa arată ziarul dvs. fără libertatea presei“. Cenzura nu mai e de mult o problemă în Europa occidentală. Sau, mai precis, ea se manifestă astăzi în moduri mult mai subtile decît în vremea totalitarismelor, atunci cînd cenzori severi opreau de la tipar fragmente de text incompatibile cu ideologia vremii, lăsînd ziarele să apară cu coloanele ştirbe. Presiunile economice – care se manifestă prin sugestii indirecte cu privire la interesele patronilor în anumite domenii sau sfere ale politicului – configurează opţiunile redacţionale şi pot deforma opinia publică; autocenzura (mai ales acum, în plină criză economică) le ştirbeşte jurnaliştilor spiritul critic; avalanşa de informaţie care ţîşneşte pe toate canalele clatină zdravăn ierarhia ştirilor; iar rarele (şi uneori extrem de durele) intervenţii ale autorităţilor în redacţia unor ziare incomode pun în pericol existenţa celei de-a patra puteri în stat. Aşa este – în lumea occidentală libertatea presei e firească, subînţeleasă, garantată şi (în general) respectată. O pagină violent de albă spune mai mult despre libertatea presei decît o mie de cuvinte.

● LE NOUVEL OBSERVATEUR, 4-10 februarie 2010. Excelentă dezbaterea „face-a-face“ dintre Jean Daniel şi Amos Oz, sub titlul „Cum să mai crezi în pace“. Adept al unei soluţii pragmatice (instaurarea a două state), Oz se declară tot mai dezamăgit de adîncirea în „utopia israeliană“. „Israelul nu poate fi decît o decepţie în măsura în care vorbim de-o ţară născută dintr-un vis. Or ce se naşte dintr-un vis nu a