Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de a VIII-a au scăpat de evaluarea naţională

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 mai 2010 ·

Evaluarea naţională la matematică s-a desfăşurat fără incidente pentru cei 6.506 elevi de clasa a VIII-a din judeţul Dolj. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), subiectele au avut un nivel mediu de complexitate, elevii fiind puşi în situaţia de a căuta soluţii la probleme gândite, în general, pe baza experienţelor de zi cu zi.

„De exemplu, la primul subiect, elevii au avut exerciţii de calcul foarte simple, intersecţia unor mulţimi sau aria triunghiului echilateral. Subiectul al doilea-aplicaţii practice: să deseneze pe foaia de examen o piramidă triunghiulară regulată de vârf S şi bază ABC. Alt exemplu de subiect pe care elevii l-au avut de rezolvat este următorul: «Un elev cumpără zece cărţi de literatură şi de matematică. El plăteşte nouă lei pentru o carte de literatură şi şapte lei pentru o carte de matematică, cheltuind astfel 76 de lei. Câte cărţi de matematică a cumpărat elevul?». Subiectul numărul trei a fost de geometrie, pornind de la schiţa unui patinoar format dintr-un dreptunghi“, a spus Tatiana Cristea, inspector de specialitate la ISJ Dolj.

La fel ca la testarea de la limba şi literatura română, punctajul maxim acordat pentru soluţiile corecte şi complete este de 90 de puncte, zece puncte fiind din oficiu. Notele obţinute la cele două testări vor avea o pondere de 25% în calcularea mediei de admitere la liceu. Media generală obţinută la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a are, de asemenea, o pondere de 25%, iar media generală de absolvire a claselor V-VIII va conta în proporţie de 50%.

Elevii nu au motive mari de îngrijorare, deoarece numărul locurilor disponibile la grupurile şcolare, liceele sau colegiile doljene pentru anul şcolar 2010-2011 este egal cu numărul elevilor de clasa a VIII-a.

Evaluarea naţională la matematică s-a desfăşurat fără incidente pentru cei 6.506 elevi de clasa a VI

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°