Fetiţa de 12 ani va fi supusă unei intervenţii chirurgicale, în timp ce pentru a doua se va face o reevaluare a stării de sănătate.
Una dintre fetiţele accidentate marţi seară pe trecerea de pietoni din apropierea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ va fi supusă unei intervenţii chirurgicale astăzi sau mâine, a anunţat Călin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului de Copii Cluj. În urma accidentului, medicii au stabilit că minora a suferit o dublă fractură de femur şi tibie, iar starea sa de sănătate era stabilă, ieri.
„Pentru fetiţa de 13 ani se va face o reevaluare a stării de sănătate. Ambele fete sunt bine şi nu prezintă risc de creare a unor eventuale complicaţii neurochirurgicale“, a spus doctorul.
Amintim că marţi, în jurul orei 20.05, două fetiţe de 12 şi 13 ani, au fost accidentate pe trecerea de pietoni din faţa Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ de către Andrei Domuţ, un tânăr şofer neexperimentat, în vârstă de 19 ani, care se afla la volanului unui autoturism de marca BMW. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, tânărul este cercetat penal pentru vătămare corporală gravă din culpă.
Vezi şi:
Moartea vine pe trecerea de pietoni
Un clujean a filmat accidentul în care două fetiţe au fost lovite grav de un BMW pe trecerea de pietoni (VIDEO)