Fiecare popor a împrumutat mai mult sau mai puţin de la vecini, de la cei pe care i-a cucerit sau de la cei care i-au dominat. Tradiţional, românii au fost receptivi la influenţe ungureşti, ruseşti şi turceşti. În ultimii ani a prins bucătăria mediteraneeană, dar şi cea franţuzească, pe care le încercăm acasă. La restaurant, nu rezistăm tentaţiilor chinezeşti sau libaneze.

„Caut de mult o reţetă specific românească şi nu reuşesc, ba e ungurească, ba e turcească sau rusească, iar ieri am primit o altă lovitură - până şi faimoasa socată nu e unică, am găsit o reţetă într-o carte italiană", se plânge cineva pe un forum de specialitate. Altcineva spune că „în Ardeal, majoritatea mâncărurilor «tradiţionale» sunt, de fapt, ungureşti, iar restul sunt de origine balcanică".

Căutând răspunsul legat de specificul naţional, aflăm că mâncărurile regionale au influenţe în funcţie de puterea economică a statelor vecine, aspect valabil pentru majoritatea popoarelor. Astfel, în Ardeal avem influenţe specifice mâncărurilor ungureşti şi la fel se întâmplă şi în Banat, unde bucătăria a suferit tot influenţa Imperiului Austro-Ungar. Pe de altă parte, în zona Bucovinei influenţele sunt ucrainene, în Moldova s-a impus specificul rusesc, iar în Muntenia influenţele vin din Turcia şi din Grecia.

„Gastronomic, România se încadrează în zona prin care au trecut de-a lungul secolelor mai toate popoarele europene, dar şi altele. Putem spune că, specific, avem ciorbele acrite cu zeamă de lămâie şi cu zdrenţe de ouă sau cele acrite cu aguridă sau corcoduşe verzi, tocăniţele de pui, puiul la ţiglă, cărnurile fripte la jar, plăcintele cu diferite umpluturi, dar şi mâncărurile de legume pe care orice gospodar le avea în bătătura casei lui", spune maestrul bucătar Petrişor Tănase.

Nu există bucătării pure

Cunoscutul bucătar afirmă că mâncărurile noastre erau şi înainte, da