După ultima reprezentaţie a Universităţii Craiova, speculaţiile privitoare la o eventuală „predare“ au fost la ordinea zilei. Fiascoul ce domneşte în lojele conducerii s-a combinat cu penibilul din repriza a doua. Personal, nu cred în blat şi am să vă argumentez cu o posibilă variantă. În primul rând, mai presus de orice salvare de la retrogradare, Ştiinţa trebuia să învingă cu orice preţ pentru a ajuta contracandidatele CFR-ului. Prietenii Becali şi Porumboiu contează mai mult decât istoria propriului club. Pentru succesul celui dintâi, Mititelu şi-a „amanetat“ familia în declaraţii, iar pentru cel de-al doilea a trădat toţi fanii Universităţii. Jocurile de culise speculate au ieşit pe dos, dar nu fiindcă Mititelu a tras sforile, ci pentru că echipa nu poate. Şi asta se întâmpla de când profesionistul Mititelu, cu largul concurs al aghiotantului Roşca, şi-a bătut joc cu dezinvoltură de această echipă în ultimul an. Cum ar putea cineva să le ceară fotbaliştilor Ştiinţei să facă faţă unei echipe de Liga Campionilor, când ei au ratat pregătirile fizice din vară şi din iarnă? Cum poţi să ai pretenţii de la nişte jucători care mereu l-au avut antrenor pe Mititelu? E aberant să crezi că, în afară de Trică şi Neagoe, la Universitatea s-au perindat în acest sezon antrenori care au avut coloană vertebrală şi alt rol decât cel de figurant. Cum putem să credem că Dina şi compania pot să reziste în faţa unui Peralta plătit cu 300.000 de euro pe an, când ai noştri, conform presei, nu şi-au mai luat salariile de luni întregi? De memorii nu se pune problema, că doar asta au încercat şi alţii, care acum stau pe bară fiindcă Mititelu nu le eliberează cărţile verzi. Şi dacă ne gândim că bodyguarzii patronului deja au început să ia în primire jucătorii şi să-i ameninţe să respecte indicaţiile şefului lor, nu ar fi ceva surprinzător să auzim şi de fotbalişti bătuţi fiindcă şi-au cerut