Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a afirmat astăzi că, în lispa ajutorului de la Fondul Monetar Internaţional, moneda naţională s-ar fi depreciat puternic, cursul de schimb ajungând la 6 lei/euro.
Croitoru a precizat, în cadrul unei întâlniri cu doctoranzii Academiei de Studii Economice, că în ciuda neînţelegerilor dintre partidele aflate la guvernare anul trecut, PSD şi PDL, liderii lor au căzut de acord că România are nevoie de acest împrumut.
În ceea ce priveşte reluarea creşterii economice, consilierul guvernatorului Isăreascu a afirmat că România nu are resurse pentru a ieşi singură din criză, iar revenirea va depinde de reivgorarea pieţelor externe şi de credibilitatea oferită de politicile interne pentru a atrage investitorii străini.
El crede că principala preocupare a Guvernului trebuie s-o reprezinte "curăţarea bugetului", care în momentul de faţă este plin de "foarte multe mizerii".
Totodată, Lucian Croitoru a apreciat că circa 500.000 de oameni "nu au ce să facă în sectorul bugetar", şi nu doar 100.000 - 200.000 de angajaţi, cât se estimează în prezent.