Dacă oamenii politici nu excelează în claritate, cînd vorbesc despre criză, este de înţeles. Complexul de procese, cu efecte conjugate, ce degradează rapid toate componentele vitale ale societăţii româneşti, de la capitalul uman şi economie, pînă la educaţie, cultură, sănătate publică şi, mai general, condiţiile esenţiale ale calităţii vieţii, îşi are originea aici, în ograda noastră. Mai precis, în subsistemul instituţiilor guvernării şi ale administraţiei publice din România. Unul deturnat de la funcţiile sale. Din reglator al marilor echilibre sociale, s-a transformat în sursa principală de dezechilibre, a devenit mecanis-mul principal de distrugere a resurselor şi oportunităţilor de dezvoltare socială. Dincolo de definirea exactă a conţinutului şi a rădăcinilor crizei, atît teoria, cît şi practica instituţională au de rezolvat o problemă mult mai dificilă, în care ocultarea ideologică joacă un rol mult mai redus.
A doua întrebare esenţială pentru înţelegerea dinamicii evenimentelor crizei este: cît de gravă, de adîncă, de severă este actuala criză? Răs-punsul la această întrebare este esenţial atît pentru alegerea măsurilor menite să contracareze criza, pentru ordinea de prioritate care le este acordată, cît şi pentru graficul de timp în care măsurile strategiei anti-criză vor fi puse în practică. Dificultatea de evaluare vine din faptul că trebuie găsit un etalon comun cu care să măsurăm efecte sociale de naturi foarte diferite - economice, educaţionale, care ţin de starea de sănătate a populaţiei, de securitatea personală etc.
Un candidat ar putea fi "Riscul de ţară", indice cu expresie atît cantitativă, cît şi calitativă, folosit în sistemul financiar-bancar. El este elaborat şi utilizat în zona foarte specializată a instituţiilor menite să stabilească, pentru investitori sau asiguratori, o plajă de risc antecalculat, pentru operaţiile pe care şi l
