Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comentariu Ovidiu Nahoi: De ce au oamenii dreptate să protesteze?

Publicat in Adevarul, joi 13 mai 2010 ·

Au oamenii dreptate să protesteze? Da, au. Și nu pentru a-i schimba pe unii de la guvernare cu alții. Nu ar ajuta la nimic în condițiile de față. Ci pur și simplu pentru a arăta că există, că nu se poate face cu ei orice.

Protestele din aceste zile își au rădăcinile greșelile grave ale președintelui.

În primul rând, președintele a vorbit alături de realitate. Din neștiință sau cu intenție, acum nici că mai contează. Cert este că oamenii au dreptate să se simtă trași pe sfoară. De luni de zile, președintele a tot susținut public că economia își revine și că guvernul condus de Emil Boc își face treaba. Și, deodată, pe nepregătite, vine la televizor și ne anunță că situația e disperată, că România este în pericol să se ”grecizeze”, că salariile și pensiile trebuie amputate. Totul, fără vreo explicație pentru declarațiile superoptimiste de mai înainte. Știa, oare, președintele, că guvernul a încercat să păcălească Fondul Monetar Internațional?

Dacă da, de ce nu a spus-o la timpul potrivit și de ce nu a pregătit populația pentru ce avea să urmeze? Dacă a aflat de-abia săptămâna trecută, de ce continuă să-l mai susțină pe Emil Boc?

Apoi, președintele a greșit fiindcă și-a asumat și rolul de prim ministru. Nu este un dictator de-adevăratelea, dar adesea se comportă ca și cum ar fi. Uneori, asta îi aduce popularilate și avem toate motivele să credem că el o știe – mulți români tânjesc după un tătic al poporului. Dar și riscurile sunt enorme. Președintele nu mai are acum cu cine să împartă răspunderea.

În sfârșit, președintele și-a ales greșit tonul. A supus oprobiului public salariații de la stat și pensionarii, i-a demascat drept paraziți și poveri pe umerii celor ce muncesc. Este adevărat că guvernele care s-au succedat de 20 de ani – din multe a făcut parte și Traian Băsescu! – au comis greșeli colosale, dar nu pension

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Julieta Szonyi, actrița cunoscută pentru rolurile din „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”

Libertatea acum 25 minute
Julieta Szonyi, cunoscută pentru rolurile din „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”, a murit vineri, 18 aprilie. Actrița avea 75 de ani.

SUA ar putea să „renunțe” la intermedierea unui ACORD între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare

Gandul acum 38 minute
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că SUA ar putea fi pregătite să „renunțe” la eforturile pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare. Vorbind la Paris după o zi marato

Mesaje de Paștele Catolic 2025 pentru familie și prieteni

Libertatea acum o ora
Paștele catolic 2025 pică anul acesta, duminică, 20 aprilie, în aceeași zi cu Paștele ortodox. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele catolic 2025. Ce urări să trimiți familiei și prietenilor de Pașt

Irina Rimes şi Surorile Osoianu, Zdob şi Zdub, artizani şi meşteşugari, în a treia ediţie a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârşin

News.ro acum 26 minute
Festivalul Suflet de România are loc pe Domeniul Regal Săvârşin, în 26 şi 27 aprilie. Vor participa mici producători locali şi vor fi organizate ateliere cu meşteşugari iscusiţi, un cinematograf în aer liber cu filme româneşti, dansuri populare, con

Record pe piaţa imobiliară din Washington: Jeff Bezos a vândut conacul din Seattle pentru suma de 63 milioane dolari

Ziarul Financiar acum 53 minute
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut recent reşedinţa sa din Seattle pentru suma de 63 milioane dolari, stabilind un nou record pentru piaţa imobiliară din statul Washington, conform informaţiilor publicate de Puget Sound Business Journal. Propri

UPDATE - Doi morţi şi zeci de răniţi după atacuri ruseşti la Harkov şi Sumî. Ruşii ar fi folosit trei rachete Iskander cu muniţie cu dispersie pentru a ataca al doilea oraş ca mărime din Ucraina: Zelenski: „Aşa începe Rusia Vinerea Mare”

News.ro acum 17 minute
Atacuri ruseşti s-au soldat cu doi morţi şi peste 80 de răniţi în noaptea de joi spre vineri în Harkov şi Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. UPDATE - Bilanţul atacului rusesc cu rachete de la Harkov a crescut la un mort

Viktor Orban se aşteaptă să semneze în şase luni un acord economic bilateral cu SUA

News.ro acum 39 minute
Ungaria se aşteaptă să semneze un acord comercial cu SUA în şase luni, care ar putea ajuta la compensarea impactului probabil al tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, a declarat joi seara premierul ungar Viktor Orban, citat de site-ul www.o

Atenție, șoferi! Trafic intens pe Valea Prahovei, Valea Oltului și Autostrada A1, la începutul minivacanței de Paște

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, la ora 11:00, traficul se desfășoară normal pe Autostrada A 1 București – Pitești, pe Autostrada A 2 București – Constanța, pe Autostrada A 3 București – Ploiești, pe Autost

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Cum va fi vremea în perioada 21 aprilie – 18 mai 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 21 aprilie - 18 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

8°/15°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°