Reprezentanţii distribuitorilor de medicamente, reuniţi în aceste zile în Poiana Braşov, spun că au ajuns într-o situaţie fără precedent şi că mulţi dintre ei vor fi nevoiţi să iasă de pe piaţă.
Reprezentanţii distribuitorilor de medicamente au declarat în cadrul Forumului Industriei Farmaceutice că sunt aproape de faliment.
„Ministrul Sănătăţii ar trebui să îşi dea demisia. Noi i-am cerut o întâlnire încă din ianuarie 2010, însă această întâlnire a fost refuzată. Este cea mai gravă criză de după 1989. În cel mult un an, majoritatea distribuitorilor de medicamente şi majoritatea farmaciilor vor muri, ne paşte falimentul şi insolvenţa", a declarat Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente.
CITEŞTE ŞI:
Reprezentanţii medicilor de familie spun că tot mai mulţi pacienţi merg la urgenţe ca să nu fie nevoiţi să dea bani pe consultaţiile din cabinet.
Reprezentanţii distribuitorilor de medicamente spun că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aferent anului 2010, este complet epuizat, iar banii nu mai au de unde veni în lipsa refinanţărilor. Aceştia adaugă că datoriile statului către distribuitori depăşesc în acest moment 750.000.000 de euro.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: