Ieri, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţare, conducerea Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa a organizat o serie de manifestări ştiinţifice urmând ca astăzi, între orele 9.00 - 11.00, să aibă loc deschiderea oficială a Aulei Magna la sediul Universităţii Ovidius din bulevardul Mamaia.
Acţiunea intitulată „A XX-a Aniversare a Facultăţii de Medicină din Constanţa (1990 - 2010)" a adus laolaltă prestigioşi profesori, cercetători şi medici, care au participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice, mese rotunde, simpozioane, conferinţe şi cursuri pe teme actuale ale vieţii medicale.
De asemenea, în Sala Senatului a Universităţii Ovidius a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa unor personalităţi din lumea medicală naţională şi internaţională: prof. univ. dr. Octavian Alexander Tejas, şeful Clinicii de Anesteziologie al Centrului Cardiologic MediClin din Lahr, Baden, Germania şi acad. Adrian Streinu Cercel, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla", din Bucureşti.
La conferinţa de presă, organizată cu prilejul festivităţii, au participat prof. univ. dr. Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Petru Bordei, decanul Facultăţii de Medicină, prof. univ. dr. Ion Bordeianu, precum si Prof. dr. Amariei Corneliu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară.
Aceştia au prezentat dotările materiale ale facultăţii, printre care se numără un computer tomograf cu 60 de slide-uri şi două microscoape electronice.
De asemenea, primul transplant de celule stem din România a avut loc la Constanţa, fiind rezultatul cooperării dintre Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius şi University of California, Los Angeles din Statele Unite.
Facultatea de Medicină se mândreşte cu un număr de aproximativ 3.000 de studenţi, dintre care 1200 sunt str