Un ţăran în vîrstă, cu o ghioagă în mîini, urla la copiii care jucau fotbal într-o poiană. „Pe averea mea?...tu-vă Paştele mamei voastre!“ Şi rotea ameninţător ghioaga lui ciobănească. La început, de la distanţă, am crezut că-i Gheorghe şi că a înebunit. Despre Gheorghe s-ar putea spune că e tipul de ţăran autentic de la munte. Un om echilibrat şi senin, aspru dar plin de bun-simţ, subţire la trup, dar cu multă putere, harnic şi la multe priceput, dar şi cu bucuria băutului. Reprezentantul unei Românii profunde de bună calitate, o specie pe cale de dispariţie.

Şi cum să fi vrut Gheorghe să dea cu parul în nişte copii? De fapt, nu era Gheorghe, ci Poponeci, după cum aveam să descopăr, un alt ţăran, un ins cu două feţe, cu o căutătură vicleană, cu vorba mieroasă la nevoie şi plină de sudălmi în restul timpului, cu mintea înţesată de interese şi socoteli lăturalnice, gata la orice compromis şi în acelaşi timp capabil să facă rău. Îmbrăcat gros, cu cîteva jersee ţărăneşti de lînă puse unul peste altul, în acea zi purta ochelari de soare. Era supărat că trupa de copii veniţi în tabără îi călcau terenul luat în arendă (averea lui), îi culcau iarba, care totuşi n-avea mai mult de un centimetru. Se credea stăpîn absolut pe propria arendă şi se simţea batjocorit în dreptul lui sacru, motiv pentru care părea în stare să facă moarte de om. De bună seamă că o eventuală mică despăgubire l-ar fi înmuiat pe loc, dar după răutatea învîrtirii ghioagei cu ambele mîini, o astfel de discuţie nu mai încăpea. De dragul simetriei, se poate spune despre Poponeci că, în apucăturile lui bezmetice, dezlegate de orice principii, reprezintă o Românie profund frustrată, isterică şi dezumanizată. O Românie des întîlnită.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor

Norocul lui că profesorul de sport care venise cu elevii în excur